Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
Un incendiu care a marcat puternic comunitatea locală din Gherla, dar cu ecouri și dincolo de granițele României, s-a produs pe 20 aprilie 1960, la catedrala armeano-catolică, o clădire impunătoare, amplasată în centrul orașului.
Lucrările la biserică, care depășea cu mult necesitățile comunității armenești, au durat între 1748-1804. Era de fapt un simbol al bunăstării armenilor, mari afaceriști, dar și meșteșugari. Atât înainte de sfințire, cât și după, edificiul a fost lovit periodic de evenimente dramatice: trăsnete, incendii, prăbușiri ale turnurilor. Dar de fiecare dată, a fost refăcută.
Cel mai puternic incendiu la biserică s-a produs în 1960. Datorită unor copii care, în căutarea porumbeilor au folosit chibrite în turnul bisericii, resturile aprinse au provocat incendierea grinzilor.
Formaţia de pompieri a oraşului, condusă de şeful acesteia, prof. Rus Oliver, a intervenit operativ, dar din cauza lipsei apei şi a proporţiilor incendiului, fără eficienţă, se menționează în Monografia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Avram Iancu” al judeţului Cluj.
Alte informații despre cele întâmplate în acea zi au fost consemnate în Registrul istoric al pompierilor civili din Gherla.
Biserica avea un clopot mai mare, de 700 de kg, care se trăgea în fiecare dimineață la ora 6. Clopotarul avea peste 60 de ani și era ajutat de obicei de copii de 14-16 ani. În schimb, copiii aveau permisiunea să urce în turn, după porumbei. În turnul se mai afla o parte a arhivei bisericii, între care multe documente legate de istoria orașului.
În căutarea porumbeilor, copiii au aprins chibrituri și lumânări, care au căzut peste resturile materiale combustibile uscate ale cuiburilor. De aici au luat foc grinzile acoperișului și alte materiale existente în pod. Tabla acoperișului n-a putut nici ea rezista prea mult, și sub acțiunea flăcărilor, a început să se topească. Ei i-a urmat clopotul și mașinăriile ceasului din turn.
Totul se întâmpla în jurul orei 9 dimineața, din cauza neglijenței clopotarului Pongratz Grigore, de 64 de ani. Pe la ora 11, cele trei turle și acoperișuri bisericii erau în flăcări și fum. Ultimul din cele trei clopote, aduse imediat după terminarea bisericii, își încetase activitatea. Celelalte două au fost ridicate de armata austro-ungară, topite în timpul primului război mondial și folosite la fabricarea muniției pentru front, în scopuri militare.
Porumbeii își luau zborul de pe acoperișul bisericii. În câteva minute au sosit pompierii civili din oraș, gata de a intra în acțiune și a-și face datoria, pentru protejarea celui mai important monument de artă în stil baroc și neoclasic de mari proporții, monument de artă feudală.
Apa era puțină. În cisternă se aflau numai 2 metri cubi. Fântânile din jur erau rare și cu puțină apă. Timpul era secetos, nici în Someș nu era prea multă apă, pe lângă faptul că era cu reziduuri. Iar Canalul Morii, o sursă mai mare și mai apropiată de apă curgătoare, era golit pentru curățare. Lipseau gurile de incendii și apa de conductă din oraș. În aceste condiții, apa trebuia adusă cu orice preț și de la orice distanță pentru localizarea incendiului.
Apa a fost adusă de la distanță de 800 de metri, prin furtune de pânză slabe și neetanșe din râul Someșul Mic. Au intrat în funcțiune și au acționat două motopompe, care au alimentat cele patru mașini ale pompierilor militari, care prin dârzenia și hotărârea lor de acțiune, în scurt timp au reușit să localizeze incendiul, luând concomitent cu aceasta măsuri de prevenire și protejare a locuințelor, clădirilor și dependințelor din jur.
Cu sosirea pompierilor militari a încetat acțiunea de localizare a focului. Pompierii civili acum aveau sarcina de a salva bunurile bisericii și ale clădirilor din jur. Promptitudinea cu care s-a răspuns s-a datorat căpitanului de pompieri locali Iliescu Gavril, care s-a străduit să asigure instruirea și dotarea pompierilor din oraș, învățându-i să acționeze în orice ocazii.
De data aceasta, comunitatea armenească din oraș nu a apelat la nimeni, iar statul român, protector al bunurilor și al valorilor arhitecturale, a luat măsuri urgente și în câteva săptămâni s-a întocmit documentația. S-au alocat 1,5 milioane lei. În acel timp era o sumă foarte mare. Numai pentru acoperiș s-au cheltuit mai mult de un vagon de tablă zincată și 10 vagoane lemn de brad, la care s au adăugat ciment, var, nisip, mână de lucru, schelărie, piatră cioplită și altele, așa cum reiese din plata făcută IGCL Gherla.
Amintiri despre cele petrecute în acele zile dramatice are și Mircea Corăbean, fost locțiitor comandant pentru servicii în Penitenciarul Gherla. În 1960 avea doar 5 ani, dar cele petrecute i s-au întipărit în memorie pe viață.
Mircea Corăbean confirmă un detaliu important legat de incendiu, acela că focul a mocnit vreo două zile în turnul bisericii, până s-a declanșat incendiul distrugător. De asemenea, el a mai precizat că în acele timpuri, accesul în biserică, care era părăginită și într-o stare avansată de degradare, nu era restricționat și că putea intra oricine. Cripta de sub biserică și scările interioare spre turn ajunseseră de ceva vreme locuri de joacă pentru copii.
La un moment dat, s-a auzit o bubuitură dinspre biserică și au început să iasă flăcări și fum din turn și din acoperiș, de sub tablă. Lumea s-a panicat și a început să alerge dintr-o parte în alta. La scurt timp, au început să cadă de la înălțime bucăți de zidărie și tablă. Femeile țipau. Mama m-a tras repede în magazin. Frica cea mare a fost că biserica se va prăbuși.
Am văzut când au venit pompierii, dar pentru că nu aveau scări, nu au putut să facă mare lucru (turnul bisericii se află la o înălțime de 40 de metri, n.r.). Astfel, a ars până s-a prăbușit tot acoperișul. Au ajuns până la urmă pompierii sus pe scara care urcă la clopotniță. Apa cu care au dat s-a infiltrat în tavan și a afectat picturile din interior. Cred că vreo trei zile au lucrat pompierii până la lichidarea completă a focului. Un adult găsit vinovat ar fi fost condamnat.
Câteva luni a rămas biserica așa. Apoi au început lucrări de consolidare, ca să nu se strice de tot. S-a refăcut acoperișul, s-a reparat turnul.”
Vestea dramatică a incendiului de la Gherla a ajuns până dincolo de granițe. Un ziar de limbă maghiară apărut în Statele Unite la scurt timp după incendiu menționa faptul că împrejurările în care s-a declanșat focul erau „suspecte” și acuza, în necunoștință de cauză, că „autoritățile comuniste române șovine” ar purta vina pentru cele întâmplate.
ziarul Katolikus Magyarok Vasarnapja, Youngstown, Ohio, SUA, 29 iunie 1960
În presa românească, evenimentul a trecut neobservat. Mass-media comunistă evita la ordin subiectele legate de biserică. Abia în 1988, într-un articol publicat în ziarul Făclia de la Cluj, cu ocazia zilei pompierilor, a fost menționat, în treacăt, incendiul de la catedrală și intervenția.
Filmul incendiului, în imagini
După incendiu, problema catedralei distruse a ajuns în atenția Direcției Monumentelor Istorice. Fotografiile păstrate din timpul șantierului de reconstrucție indică faptul că lucrările de reparații s-au întins din 1960 până cel puțin în 1963.
Imaginile consemnează amploarea pagubelor, procesul de lucru, confecționarea și montarea schelelor de către muncitori, lucrul la înălțime, refacerea în etape.
