Educația joacă un rol crucial în avansarea în carieră, mai ales că tehnologia e mereu în schimbare. De aceea, cu cât îți formezi mai multe abilități și ai parte de educație continuă, îți cresc șansele de a obține jobul la care ai visat.
De asemenea, fie că ești la început de carieră, fie că vrei să-ți consolidezi anii în care ai acumulat experiență, studiile suplimentare te ajută să câștigi mai mulți bani, să avansezi la locul de muncă sau să începi o activitate într-un domeniu total diferit. Mai jos, găsești și alte motive pentru care continuarea educației te ajută să avansezi în carieră, indiferent de vârstă.
Dobândirea de noi cunoștințe
Atunci când urmărești să obții o diplomă universitară sau postuniversitară, acest lucru vine la pachet cu abilități și cunoștințe pe care le poți aplica la locul de muncă. Poate fi vorba despre cunoștințe tehnice, dar și practice.
În plus, dacă ai ajuns pe o poziție de conducere nu înseamnă că trebuie să te oprești din învățat, ci trebuie să-ți consolidezi experiența și să-ți extinzi setul de competențe.
Te poți înscrie la un master, doctorat sau la un curs pentru a învăța o nouă abilitate. Ca să-ți fie mai ușor să-l achiți, poți face un credit de nevoi personale, care-ți permite să accesezi până la 200.000 lei, având rate fixe și ZERO comision de administrare.
Învață cât mai multe „soft skills”
Așa-numitele „soft skills” includ abilități care sunt folosite în diferite domenii precum comunicarea, munca în echipă, gândirea critică și rezolvarea problemelor. Fiecare dintre aceste competențe pot aduce plus valoare companiei pentru care lucrezi și sunt prezente în multe dintre prezentările de job. Mai mult, acestea contribuie la creșterea încrederii în sine. În acest sens, studiile au arătat că o mai mare încredere în sine duce la o evoluție mai rapidă în carieră.
La toate acestea se adaugă și faptul că vei avea experiența necesară de a aplica pentru poziții mai înalte și îți vei putea atinge obiectivele.
Dorința de a munci
Este nevoie de muncă și determinare pentru a obține o diplomă, iar continuarea studiilor nu îți va ușura programul de muncă. Dar făcând acest lucru, vei demonstra echipei și superiorilor tǎi dorința de a munci și acest lucru va fi apreciat.
De fapt, când un angajat are dorința și inițiativa de a-și extinde cunoștințele, este un semn bun și asta înseamnă că va putea aduce beneficii suplimentare companiei.
Studiile extinse reprezintă un pas important în menținerea competitivității și în îmbunătățirea competențelor, de aceea, pentru a-ți atinge țelurile, în cazul în care mai ai și alte cheltuieli, poți cere o refinantare credit, mai ales că ai rate fixe și o dobândă avantajoasă . Astfel, nu-ți mai rǎmâne decât să te folosești de tot ce ai acumulat pentru a ajunge exact acolo unde îți dorești.