Exact acum un an, in dupa-masa zilei de 16 mai 2007, in jurul orei 17.30 s-a abatut asupra Gherlei cea mai puternica furtuna cu grindina din ultimii 50 de ani, dupa cum au spus cei mai in varsta. Un vuiet puternic a precedat puternica cadere de grindina, insotita de vant puternic, astfel ca in aproximativ 15 minute orasul arata alb, ca dupa zapada. Pe strazi s-au format suvoaie de apa si gheata nemaivazute, masinile si trecatorii surprinsi de dezastru au putut inainta cu greu in apa de aproape o jumatate de metru.
Programele de stiri au inceput in acea seara si a doua zi cu calamitatea abatuta asupra Gherlei, transmitand imagini filmate de amatori la fata locului. La un an distanta, am reconstituit acest eveniment in imagini video din acea zi de la stirile Antena 3, Pro TV, precum si filme si imagini realizate de amatori, cu multumiri pentru Ovis4you, pliscu.blogspot.com, Adi CJ, Bemilutz, Came, anonimi.