Municipiul Gherla a fost în sărbătoare pe parcursul weekendului trecut. Zilele orașului au strâns din nou împreună locuitorii orașului pentru a celebra așezarea cunoscută pe vremuri drept Armenopolis, Gherla fiind singurul oraș din Transilvania construit după un plan prestabilit.
Timp de trei zile, centrul orașului a găzduit spectacole de muzică populară și dansuri, de fanfară, o reprezentație de gală a majoretelor de la Queens Dancing și MCM Girls, concerte ale unor soliști de pop-rock-operă, dar și de muzică folk, expoziții și lansări de carte, dar și un super concert al trupei Voltaj, sâmbătă seara.
La manifestări a participat și Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României: ”Am avut bucuria să particip astăzi la festivalul „Armenopolis” din Gherla, orașul unde acum 22 de ani am absolvit liceul Teoretic „Petru Maior”! Alături de primarul Ovidiu Drăgan, de consilierul județean Iuliu Sămărtean și de city managerul Vlad Bărbos, am vizitat catedrala armeano-catolică, un simbol al orașului, cea mai mare din Estul Europei, care adăpostește celebra pictură atribuită lui Rubens, „Coborârea de pe cruce”.
Am participat la deschiderea expoziției „Gherla în imagini”, la muzeul „Casa Laszloffy” inaugurat recent, la fostul Club al Tineretului, unde, în perioada liceului, am jucat tenis de masă de performanță.
În această zi minunată am întâlnit mulți oameni faini, vechi prieteni, foști colegi de liceu, cu care am petrecut momente speciale iar de câte ori am ocazia, revin cu drag în Municipiul Gherla deoarece mă simt ca acasă.”