Fotograf în oraşul interzis. Cu Cristi Lipovan în miezul dezastrului de la Cernobîl

Încă de când am început să lucrez la acest proiect am avut în gând să fac asta. Ştiam vag cam ce pot găsi acolo, aşa că am început să caut mai multe informaţii despre acest loc.

PREGĂTIREA

În primul rând trebuie să te pregăteşti psihic, să fii conştient că mergi într o zona contaminată, în care sunt multe riscuri. Accesul în zona respectivă este restricţionat şi a trebuit să obţin un acord pentru a putea intra. Echipamentul necesar a constat în bocanci, haine care să acopere pielea, frontală, mască pe faţă, mănuşi şi bineînţeles, echipamentul foto. Şi cel mai important, contorul Geiger de măsurat nivelul radiaţiilor.

Părinţii mei nu prea au fost de acord, dar nu m-au putut opri. Soţia a fost foarte îngrijorată, dar m-a susţinut tot timpul. Am plecat eu, încă un fotograf din Gherla – Alexandru Ciornea şi doi prieteni din Danemarca.

SOSIREA

Am stat acolo două nopţi şi două zile. Ne-am cazat la un hotel în Cernobâl, unde au fost condiţii acceptabile. În prezent în oraş locuiesc vreo 400 de oameni. Seara se mai vede câte o lumină pe ici, pe colo, la câte un geam. În rest e pustiu tot. Sunt oameni care au revenit la casele lor, nu i-a putut împiedica nimeni, deşi toată zona e încercuită de puncte de control şi e plin de soldaţi.

RESTRICŢII

A trebuit să respect câteva reguli de bază. Nu ai voie în acea zona să mănânci, să bei apă, să fumezi, să te aşezi pe jos, să pui mâna pe diferite obiecte. Dimineaţa, înainte să pornim în zona contaminată, mâncam bine şi beam apă, iar până seara nu mai consumam absolut nimic.

Fără ghid nu ai cum să intri. El îţi obţine accesul, el e în permanenţă cu tine acolo, de dimineaţa până seara.

SEJUR ÎN ORAŞUL MORT

În mare parte, am vizitat oraşul Pripyat. În unele locuri, nivelul radiaţiilor arăta şi peste 20 micro sv/h, asta e echivalentul a aproximativ 20 de radiografii pulmonare. Am ajuns foarte aproape de reactor. Am vizitat parcul de distracţii care în acel an trebuia inaugurat, dar asta nu s-a mai întâmplat. Am intrat într-o grădiniţă înfricoşătoare, la un cinematograf, un hotel, o şcoală, stadionul, sediul de poliţie, de pompieri.

A doua zi am fost la radarul Duga, care are peste 100 metri înălţime. Am reuşit să mă urc destul de sus pentru a face o panoramă cu reactorul, care se vedea la orizont.

IMPRESII DE CĂLĂTORIE

Nu mi-a fost frică nicio clipă, doar când am urcat pe radar, la câţiva zeci de metri înălţime, mi-a fost teamă să nu se rupă scara pe care urcăm, era cam şubredă.

Mi-e greu să spun ce m-a impresionat cel mai mult. Totul de acolo m-a impresionat la maximum. Ar fi grădiniţa în care am intrat, iar într-o camera erau multe pătuţuri. În fiecare pat era câte o păpuşă sau câte o jucărie. Alăturat erau dulăpioarele copiilor, în care aceştia îşi ţineau hainele. Atunci parcă am avut o emoţie mai puternică.

VIAŢA DUPĂ CERNOBAL

O să urmeze expoziţii cu fotografii de la Cernobâl, chiar şi un filmuleţ făcut cu o camera GoPro. La Gherla expoziţia ar putea avea loc în luna decembrie. Anul viitor mă gândesc să organizez un tur foto/workshop, cu fotografi care îşi doresc o aventură mai altfel.

Pe 28 aprilie merg în Franţa, unde mă aşteaptă alte locuri părăsite: conace, biserici, toate foarte „fotogenice”.