Camerele de supraveghere din apropierea locului unde s-a produs sâmbătă seara un accident mortal la Gherla au înregistrat momentul impactului fatal.
Accidentul s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 20.50. Ora afișată pe camerele de supraveghere este decalată, cu aproximativ 28 de minute în urmă.
Pe imaginile video se observă șoferul care circula spre Dej și depășeste o mașină, aflată la rândul ei în depășire. În timpul manevrei, bolidul iese cu roțile din stânga de pe șosea. În urmă, se ridică praful. Apoi încearcă revenirea pe banda sa de mers, cu mașina care rulează cu viteză excesivă, scăpată de sub control.
Chiar în acel moment, în același sens circula o altă mașină, în care se afla o familie, soț și soție, din Dej. Fuseseră la Gherla, la un concert de muzică clasică, organizat la o biserică, iar acum se îndreptau spre casă. Pe imagini se observă mașina circulând foarte aproape de marginea drumului.
La revenirea pe sensul de mers, bolidul marca Volvo pur și simplu spulberă mașina Seat cu cei doi dejeni și o proiectează în afara drumului. Autoturismul se răstoarnă într-un șanț de pe marginea șoselei, iar apoi se izbește violent de un podeț.
Mașina care a provocat accidentul, la rândul ei, se rostogolește pe șosea și se izbește de un gard. Un stâlp prins în beton este smuls din pământ ca un pai. Autovehiculul se oprește, în sfârșit, răsturnat pe o parte.
Martorii accidentului au povest că șoferul, un tânăr de 24 de ani din Gherla, a reușit să iasă singur din vehicul, cu urme de zgârieturi.
Mașinile devenite fiarele contorsionate sunt ieșite în afara șoselei. Unii dintre șoferii care trec prin zonă nici nu observă dezastrul.
De la casele vecine ies locatari, speriați de bufnitura puternică auzită. Apoi sunt îngroziți de ceea ce văd.
Tulburat de cele întâmplate mult prea rapid, tânărul din mașina Volvo răsturnată, încearcă să readucă mașina pe roți. Cei adunați deja la fața locului îi spun să o lase așa.
Cineva sună la 112 și anunță grozăvia.
După 10 minute de la impact, sosește primul la locul accidentului un echipaj de descarcerare al pompierilor, apoi poliția, apoi un echipaj SMURD. Se cer ajutoare suplimentare și vin alte echipaje de descarcerare, încă două ambulanțe.
Corpul unui bărbat fără suflu este găsit pe pământ, proiectat afară din mașină, în urma coliziunii și a rostogolirii prin șanț. Centura de siguranță, găsită în tocul ei, indică faptul că șoferul nu s-ar fi asigurat. Dar la ce s-a întâmplat, greu de spus cât l-ar mai fi ajutat. Încep manevrele de resuscitare, contracronometru.
Pe locul din dreapta față al mașinii, o femeie încarcerată. Pompierii o extrag cu grijă. Femeia nu are semne vitale, iar medicii de pe ambulanță încep manevrele de resuscitare.
Cei doi pasagerii nu au avut șanse de supraviețuire. Manevrele efectuate de salvatori au fost în zadar: leziunile suferite erau incompatibile cu viața. Se declară decesul la fața locului.
Între timp, șoferul din Volvo este testat pentru alcool. 0,60 în aerul expirat, arată aparatul. La testarea pentru droguri, aparatul indică rezultat pozitiv la două substanțe. Este depus în mașina poliției, după gratii. Este reținut, iar apoi arestat, pentru ucidere din culpă și conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
filmul integral al accidentului
Tânărul care a provocat accidentul mortal de la Gherla, arestat pe 30 de zile – VIDEO