gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
mariflor gherla fabrica angajare locuri de munca dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj asociatia pro vita cabinet veterinar gherla medic telefon angajare bucatar camin rebeca santioana angajare bucatar camin rebeca santioana
fabrica dopant arges

Fabrica clandestină de substanțe dopante, sub asediul polițiștilor – capii la Cluj, 12 persoane reținute

În urma perchezițiilor efectuate la data de 9 mai 2024, de către polițiștii BCCO Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT Cluj, au fost descoperite și ridicate peste 4 tone de substanțe, cutii (de ordinul miilor) ce conțin substanțe lichide, fiole cu substanță lichidă, blistere din material plastic folosite la ambalarea și depozitarea fiolelor, aproximativ 60 de kilograme de substanță albă solidă, aparat de vidat, laminator, mașini de etichetat, role conținând etichete, cântare, pungi cu substanță pulverulentă de diferite culori.

fiole dopant

De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate comprimate, seringi, recipiente din sticlă ce conțin steroizi lichizi, recipiente din sticlă și plastic ce conțin substanțe lichide, cutii de carton ce conțin recipiente din sticlă și plastic, ustensile și obiecte de uz farmaceutic și casnic, aparate de filtrat sau umplut recipiente, saci cu substanțe pulverulente, bidoane cu substanțe lichide, sumele de 1.797.547 de lei, 33.285 de euro, 1.200 de dolari, 1.500 CHF și 430 GBP, înscrisuri, ceasuri de lux, 7 autoturisme a căror valoare depășește 600.000 de euro ( din care 5 au fost deja predate către ANABI), precum și alte mijloace de probă.

La datele de 9 și 10 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a 12 persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu substanțe dopante cu grad de mare risc, operațiuni ilegale cu precursori de droguri, trafic internațional cu substanțe dopante cu grad de mare risc, spălare de bani și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

De asemenea, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au formulat propunere de arestare în lipsă a unei persoane, care se sustrage urmăririi penale.

La data de 9 mai 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 34 de percheziții domiciliare, în județele Cluj, Argeș, Ilfov, în municipiul București și într-o unitate de penitenciar, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu substanțe dopante cu grad de mare risc, operațiuni ilegale cu precursori de droguri, trafic internațional cu substanțe dopante cu grad de mare risc, spălare de bani și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2021, în județul Cluj, ar fi fost inițiat și s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, format din zece persoane, care ulterior și-ar fi extins activitatea și în județul Argeș, scopul fiind efectuarea de operațiuni cu produse dopante cu grad de mare risc și cu precursori de droguri, precum și trafic internațional cu produse dopante cu grad de mare risc.

Liderul grupului, ar fi asigurat organizarea, finanțarea, aprovizionarea cu materie primă și utilaje (din China și India), retribuția membrilor, coordonarea și controlul activităţilor infracţionale, iar membrii grupului infracțional din eșalonul de execuție s-ar fi ocupat de transportul materiei prime la o fabrică clandestină, situată în județul Argeș, producerea substanțelor dopante cu grad de mare risc, depozitarea acestora, predarea către curieri și încasarea sumelor de bani, aferente livrărilor efectuate.

Preluarea, gestionarea și confirmarea comenzilor de substanțe ar fi fost realizată de persoanele cercetate prin utilizarea mai multor site-uri create în acest scop.

Din datele rezultate în urma cercetărilor a reieșit că, prin intermediul mai multor societăți controlate de membrii grupului, care ar fi avut contracte de prestări servicii cu firme de curierat, ar fi fost livrate peste 29.000 de colete conținând astfel de substanțe pe teritoriul României, iar alte 200 au fost exportate în diferite țări.

Alți membri ar fi avut rolul de a falsifica contracte și facturi, în scopul de a conferi o proveniență legală sumelor de bani obținute din trafic, de a pune la dispoziție conturile bancare în vederea depunerii/transferului de sume de bani rezultate din activitățile infracționale, de a depune și transfera bani în aceste conturi, controlate și utilizate de lider.

Din investigațiile efectuate a rezultat că, suma spălată de grupul infracțional organizat ar fi de la aproximativ 2,1 milioane de euro.

Cercetările întreprinse au mai relevat că, în decembrie 2023, alți trei membrii (din aceeași familie) ar fi organizat procurarea, importul din Ungaria și transportul în România a 50 de kilograme de substanță psihoactivă (2-MMC), destinată comercializării, întreaga cantitate fiind depistată și indisponibilizată pe parcursul unei acțiuni de prindere în flagrant delict.

Audierile s-au desfășurat la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română și de Serviciul Tehnic al D.I.I.C.O.T. Activitățiile de cercetare s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj – Napoca. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, ai experților criminaliști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Cluj și Argeș – Serviciul Criminalistic, precum și ai jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj, ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș și ai inspectorilor din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

ACTUALIZARE

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a celor 12 persoane reținute.

Propunerea privind arestarea în lipsa a unei persoane, care se sustrage urmării penale, urmează să fie analizată de către instanță săptămâna viitoare.

magazin
nikoleshop gherla imbracaminte incaltaminte marketing promovare firma gherla adhub

Lasă un răspuns