Evenimentul a avut loc în jurul orei 5,30 la Podul Vinerii și au fost implicate două autovehicule.
Un autoturism cu volan pe partea dreaptă, care circula dinspre Oradea spre Huedin, condus de un șofer în vârstă de 49 de ani, din București, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat in coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
O autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și două echipaje de ambulanță au intervenit pentru descarcerarea și acordarea asistentei medical de urgență.
O femeie aflată pe locul șoferului a fost descarcerată de către pompieri și a fost transportată de echipajul SMURD la Unitatea de Primirea Urgențelor Cluj-Napoca, alături de soțul acesteia. Femeia a suferit multiple traumatisme și se afla în stare gravă.
Doi copii, unul de 5 ani și celălalt de 11 luni, din același autoturism, au fost preluați de echipajele de ambulanță și au fost transportați la spital, unde, din păcate, a fost declarat decesul acestora.
Victimele sunt domiciliate în Râșca, județul Cluj.
A mai fost consultat de echipajele medical și șoferul celuilalt autoturism, care a refuzat transportul la spital.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.