O delegație din partea Primăriei și a Consiliului Local Gherla a efectuat o vizită în orașul înfrățit Polski Trambesh, Bulgaria, în perioada 6-9 septembrie 2024. Invitația a fost făcută de primarul orașului Polski Trambesh – Georgi Chakarov.
Au participat Mihai Rotar – secretar general al Primăriei Municipiului Gherla, Rodica Cazan Bocica, Monica Dana Moldovan – consilieri locali, Tiberiu Mezei – manager transport Primăria Municipiului Gherla, Mariana Berariu – bibliotecar (pensionară).
Municipalitatea din Polski Trambesh a sărbatorit împlinirea a 60 de ani de atestare ca oraș, prilej cu care, președintele Bulgariei, Rumen Radev a efectuat o vizită în oraș.
Am participat la o întâlnire cu primarul Municipiului Polski Trambesh – Georgi Chakarov, viceprimarul – Rosen Rusanov şi secretarul general al primăriei – Krasimira Velikova.
După prezentarea invitaților și schimbul de amabilități, au urmat discuții legate de problemele care interesează: organizarea administrativă și politică, educație (continuarea parteneriatului între Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, Gherla și Școala Secundară „Tsanko Tserkovski”, reciclarea plasticului, reciclarea deșeurilor, probleme legate de apă, priorități în dezvoltarea economică și socială a localității, crearea locurilor de muncă etc.
Pentru a relua relațiile bilaterale, domnul Rotar Mihai – secretarul general al Primăriei Municipiului Gherla, a transmis un mesaj din partea primarului Municipiului Gherla – Ovidiu Ioan Drăgan și a înmânat un cadou simbolic.
Am vizitat Muzeul Etnografic Etara din localitatea Gabrovo, o adevarată oaza de autenticitate bulgarească și orașul Veliko Tărnovo – vechea capitală a Bulgariei, reşedinţă a regiunii cu acelaşi nume, care mai este cunoscut ca fiind „Oraşul Ţarilor”.
galerie foto: imagini din timpul vizitei
Am luat parte la inaugurarea oficială a bazinului de înot din Polski Trambesh și am fost plăcut surprinși de primirea călduroasa cu pâine și sare. La acest eveniment a participat și doamna Vesela Lecheva – fost ministru al Sportului și Tineretului din Guvernul Bulgariei. A urmat apoi Ședința extraordinară a Consiliului Local, condusă de Marineta Kuzmatsova – președinte, prilej cu care s-a conferit titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului Polski Trambesh, doamnei Vesela Lecheva.
Ne-am bucurat de vizita la Muzeul de Istorie din localitate, iar obiectele etnografice expuse ne arată viața și mijloacele de trai ale populației din zonă, de-a lungul timpului. Muzeul oferă și expoziții ale unor artiști de seamă, precum Manev, Petrov și expoziții ale unor artiști locali și elevi ai școlii din localitate.
Ne-am luat rămas bun de la prietenii noștri bulgari și am pornit spre casă cu impresii plăcute.
Mariana Berariu