taxi gherla dej cluj telefon
locuri de munca gherla dej cluj iclod fabrica calorifere irrom
locuri de munca gherla dej cluj iclod fabrica calorifere irrom
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj stiri pentru viata cabinet veterinar gherla medic telefon cofetaria ada prajituri torturi gherla
scoala 1 gherla parinti inscriere

De ce nu vor mai sta părinții noaptea în fața școlii pentru clasa Step by Step – începe înscrierea copiilor în învățământul primar pentrul anul școlar 2021-2022

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat circumscripțiile școlare, precum și numărul de clase pregătitoare alocate fiecărei unități de învățământ preuniversitar în anul școlar 2021-2022, potrivit planului de școlarizare propus.

Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2021, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale metodologiei. Toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție sunt înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată.

Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.
Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar va avea loc în perioada 22 martie – 27 aprilie 2021, după cum urmează:

Pentru copiii care au frecventat grădinița – înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare;

Pentru copiii care NU au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate – înregistrarea la CJRAE Cluj a cererilor în vederea evaluării. Evaluarea dezvoltării copiilor se va realiza în fiecare oraș/municipiu, din județul Cluj, conform unui program postat pe site-ul I.Ș.J. Cluj, respectiv CJRAE Cluj.

Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2021-2022 sau ai celor pentru care nivelul de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.

La Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”  Gherla sunt prevăzute pentru anul școlar 2021-2022 un număr de 4 clase de învățământ tradițional, cu un total estimat de 88 de elevi. La această unitate de învățământ sunt arondate: Aleea Stăruinţei, Alexandru Vlahuţă, Apei, Aurel Vlaicu, Călăraşi, Câmpului, Cartier Băiţa, Cartier Hăşdate, Cartier Silivaş, Clujului, Codrului, Dumbravei (între Izvorului şi Livezii), Fabricii, Aleea Fagului, Aleea Frasinului, Gârlei, Gelu, Gheorghe Doja, Grădinarilor, Hăşdăţii, Horea, Livezii, Aleea Mesteacănului, Nicolae Bălcescu, Parcului, Peste apă (Luncii), Primăverii, Salcâmilor, Sfântu Anton, Stejarului, Theodor Speranţia, Tudor Vladimirescu, 1 Decembrie 1918, 16 Februarie, Zorilor, Iazului, Tineretului, Suto Gyorgy, Grădinii, Depozitelor, Ioan Alexi, Dunării, Viorelelor, Tulian, Magnoliei, Nuferilor, Ghioceilor, Aleea Zambilei, Timișului, Barcăului, Tisei, Mureșului, Oltului, Cernei, Arieșului, Zorilor, PUZ Hășdății, PUZ Apei.

La Școala Gimnazială Nr. 1 Gherla vor fi două clase de învățământ tradițional, cu un total de 44 de elevi. Aici sunt arondate străzile 1 Mai, Abatorului, Aleea Brazilor, Al. Papiu Ilarian, Andrei Mureșanu, Armenească, Avram Iancu, Bobâlna, Cărămizii, Castanilor, Cetății, Ciocârliei, Cloșca, Crișan, Crinului, Dejului, Dragoș Vodă, Dumbravei (de la intersecția Izvorului, până la Liviu Rebreanu), Dumitru Corbea, Duzilor, Emil Precup, Emil Racoviță, Fermei, Fierarilor, Fizeșului, Florilor, Fundătura Dealului, Gării, George Barițiu, George Coșbuc, George Enescu, Izvorului, Liliacului, Liviu Rebreanu, Luntrașilor, Mică, Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Mintiului, Morii, Moților, Pajiștei, Pescarilor, Piața Libertății, Piața Unirii, Piața Lăutarilor, Plopilor, Plugarilor, Porumbeilor, Reformei, Romană, Salciei, St. O. Iosif, Ștefan Cel Mare, Someșului, Teilor, Trandafirilor, Vasile Alecsandri, Vasile Lucaciu, Victoriei.

Tot la Școala Nr. 1 este prevăzută o clasă cu 22 de locuri la învățământul Step by step. Spre deosebire de anii trecuți, când părinții care voiau neapărat un loc pentru copii în această clasă făceau liste și petreceau toată noaptea în fața școlii pentru înscriere, anul acesta nu va mai fi la fel. Circulația după ora 22 nu mai este permisă, iar formarea de grupuri de persoane este restricționată, din cauza pandemiei de Covid-19.

Ordinea în care se va face depunerea dosarelor de înscriere nu va fi relevantă și nu prezintă un criteriu, pentru că validarea solicitărilor se va face în baza criteriilor generale și specifice stabilite, care vor departaja solicitările.

Criteriile specifice se referă la: copii care au frate sau soră înscriși sau care au studiat în sistemul alternativ Step by Step, distanța de la domiciliu la școală (avantaj distanța mai mică), dacă unul sau ambii părinți ai copilului au locul de muncă în apropierea școlii, dacă bunicii sau rudele care se ocupă de creșterea copilului au domiciliul în circumscripția școlii.

Depunerea dosarelor se va face la secretariatul unității de învățământ. Părinții pot opta pentru înscrierea online, însă vor trebui să se prezinte la secretariatul școlii pentru validarea fișei de înscriere. Ținând cont de contextul pandemic, parintii pot opta și pentru programarea telefonică, în scopul evitarii aglomerației.

Directorul unității de învățământ, Liliana Pop, spune că metodologia permite creșterea numărului de elevi din clasă, în cazul în care se depășește numărul de cereri de înscriere, doar în urma unei decizii a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Cluj.

Părinții trebuie sa știe că au la dispozitie pentru înscrierea copiilor o perioadă de o lună de zile, între 29 martie și 28 aprilie (prima etapă), lucru care va permite evitarea aglomerației.

O clasă cu 22 de locuri în îvățământul Step by Step, cu predare în limba maghiară, este prevăzută la Liceul Kemeny Zsigmond.

3 locuri în învățământul special sunt prevăzute la Liceul Tehnologic Special Gherla, din cadrul Penitenciarului.

Calendarul înscrierii în învățământul primar

  • 29 martie – 28 aprilie 2021  Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor;
  • 10 – 11 mai 2021  Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;
  • 11 – 18 mai 2021  Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/ transmise de către părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;
  • 20 mai 2021  Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere;
  • 24 mai – 31 mai 2021  Depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;
  • 2 iunie – 3 iunie 2021  Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de către părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile;
  • 4 iunie 2021  Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare;
    1 septembrie – 10 septembrie 2021  Centralizarea și soluționarea de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la nicio unitate de învățământ preuniversitar.

„Având în vedere contextul pandemic, din păcate, în acest an, nu se vor putea desfășura fizic activități de tipul Ziua porților deschise, în cadrul cărora părinții și copiii să aibă posibilitatea de a vizita școlile și să interacționeze cu cadrele didactice. Totuși, recomand părinților să consulte site-urile școlilor și să se informeze din materialele de promovare cu privire la oferta educațională și la facilitățile oferite de către unitățile de învățământ, astfel încât să aleagă, informați, unitatea de învățământ la care își vor înscrie copiii. În foarte multe situații, școlile de cartier, din proximitatea locuinței, oferă condiții mult mai bune, în ceea ce privește infrastructura școlară, astfel încât nu se justifică eforturile pe care le fac de a găsi soluții pentru a înscrie copiii în școlile din zona centrală a orașului, aglomerând unitățile de învățământ și programul copiilor”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

foto: arhiva

sus(2)jos(1)

Lasă un răspuns