Cum era la Gherla în 1963: firme luminoase, vitrine bogate, străzi pline de oameni gălăgioşi şi veseli

Iarna anului 1963, la Gherla. Orășelul de pe malul Someșului Mic, unde meșteșugurile și comerțul particular au ocupat o lungă perioadă de timp viața locuitorilor, rămăseseră în urmă. Începuse industrializarea, prin construirea combinatului de prelucrare a lemnului, cu mai multe secții, iar pentru cele câteva mii de muncitori, veniți din satele din împrejurimi, demarase în forță construcția de blocuri de locuințe. 

România era condusă la acea vreme de Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar orașul de Andrei Torkos, președintele consiliului popular.

Reporterul Cornel Bozbici de la revista Flacăra, însoțit de fotograful Traian Prosan, au poposit într-o zi cu multă zăpadă la Gherla. Impresiile făcute și instantaneele realizate au fost publicate într-un număr următor al revistei.

***

Reîntâlnire cu Gherla

Cunoscusem oraşul pentru prima oară acum cincisprezece ani şi mai bine. Patru străzi drepte şi paralele, un centru (o mână de clădiri cu faţadă barocă şi cu un singur cat) animat numai în zilele cînd ţăranii din împrejurimi veneau la tîrg.

Putea să moară aşezarea uitată pe hartă sau îngropată undeva în memoria călătorilor care treceau întîmplător cu trenul pe acolo. Era o localitate cu o evoluţie nefiresc de lentă. În decursul unui secol şi jumătate, populaţia ei n-a crescut decît cu 1.700 de suflete: în 1800 avea circa 4.300 locuitori, iar în 1945 — 6.000. Se întîmpla cu acest oraş un fenomen tragic: neoferindu-le nimic de lucru, oamenii îl părăseau.

Dacă trecutul mai stăruie cu zidurile lui roase de timp, azi în Gherla prezentul cucereşte spaţii tot mai mari. Coloratele blocuri alungă trecutul. Numărul lor se ridică acum la zece. Altele, cuprinzînd 442 de apartamente, se vor construi în primăvara acestui an — şi, cu ele, un nou cartier în perimetrul gării.

Au apărut blocuri noi în perimetrul central

Oamenii nu mai părăsesc oraşul. El s-a trezit odată cu industrializarea. La marginea lui a fost construit un complex de industrializare a lemnului, care a absorbit toate braţele de muncă din împrejurimi, în trecut nefolosite.

Vedere parţială a Complexului de Industrializare a lemnului

În anii de democraţie populară, Gherla şi-a schimbat radical şi structura demografică. Din cei 11.000 de locuitori, aproape jumătate sînt ocupaţi în diversele industrii. Cifra e mai mult decît edificatoare: ea demonstrează transformarea vechiului tîrg de negustori într-un oraş muncitoresc.

Gospodarii Gherlei au rezolvat în ultimii ani importante lucrări de interes public. Putem spune că au scăpat localitatea de beznă, noroaie şi insalubritate.

Cel mai informat om din oraş este fără îndoială Ion Silaşi, şeful Secţiei gospodărie comunală. L-am întrebat cu ce realizări edilitare noi întîmpinâ oraşul, cetăţenii lui, alegerile de la 3 martie? Iată rezumat răspunsul lui: o nouă fabrică de pîine, dată zilele acestea în folosinţă; alimentarea cu apă a oraşului; canalizare; iluminatul principalelor străzi (1,200 km) cu neon; înfiinţarea transportului în comun şi introducerea taxiurilor; 7 km de străzi modernizate (pavaj de pavele şi trotuare asfaltate) etc.

Parcul oraşului: hocheiştll din Gherla se antrenează

Unele din aceste realizări le-am văzut în cursul vizitei noastre de o zi la Gherla; altele ne-au salutat pe străzi, seara, la plecare: firmele luminoase, becurile fluorescente, vitrinele bogate, străzile pline de oameni gălăgioşi şi veseli.

Revăzînd-o pentru a doua oară după mai bine de cincisprezece ani, m-am bucurat că trăieşte o nouă tinereţe.

Cornel Bozbici

foto Traian Prosan

revista Flacăra, 2.03.1963