gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj asociatia pro vita cabinet veterinar gherla medic telefon chei gherla unixocd
politist pescarilor

Conflict cu mai multe persoane în Gherla, un bărbat rănit, un tânăr reținut

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați pe 28 noiembrie, în jurul orei 17.30, prin intermediul unui apel 112, despre producerea unui conflict spontan, pe strada Pescarilor din municipiul Gherla.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție din cadrul Poliției municipiului Gherla și efective din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru aplanarea conflictului.

Din primele cercetări efectuate, a rezultat că ar fi avut loc o altercație între mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani.

În urma evenimentului, mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări, stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun.

A fost solicitat un echipaj SMURD pe strada respectivă, care a preluat un bărbat de 46 de ani. Acesta a fost transportat la spital, prezentând un traumatism, la prima evaluare, cranio-cerebral. Acesta a fost în permanență conștient și cooperant.

În baza probatoriului administrat, la aceeași dată, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, unui tânăr de 21 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Față de alte opt persoane, implicate în starea conflictuală, polițiștii au aplicat măsuri de sancționare contravențională, în cuantum total de 4.000 de lei, pentru provocarea sau participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

foto: arhiva

marketing promovare firma gherla adhub

Lasă un răspuns