Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
Cum a ajuns Gherla, un orășel mic, de provincie, să aibă mai multe cinematografe, care funcționau în paralel – este o întrebare cu un răspuns simplu, dar pe care foarte puțină lume îl știe.
Despre cinema la Gherla se poate vorbi cu 100 de ani în urmă. Pentru locuitorii orașului, care nu aveau la dispoziție în acele timpuri pentru divertisment decât spectacolele artiștilor și aparatele de radio, filmele au devenit rapid o atracție uriașă pentru timpul liber. Singurul cinematograf, care a renăscut în ultimii ani, are azi porțile închise din cauza unui virus și nimeni nu știe deocamdată cât va mai dura pauza.
Azi încercăm să reconstituim din amintiri nostalgice, din ziare vechi și din fotografii de colecție, o poveste a cinematografului la Gherla.
Cinema Urania
O mențiune privind cinematograful din Gherla apare în 1922, în Anuarul Liceului Petru Maior. Prima sală de proiecție filme era în 1925 în proprietatea lui Alexandru Bodor.
Puținele informații din acele vremuri arată că aici au avut loc primele proiecții de filme din oraș. Sala avea sediul la intrarea în parcul mare al orașului, unde se află acum biserica Sf. Nicolae. Era amenajată într-un șopron care servise odinioară ca depozit de unelte agricole. Cinematograful Urania al lui Alexandru Bodor apare menționat în anuarul SOCEC al României pe anul 1925.
Cinematograful a intrat în bucluc în 1928. Ziarul Brassoi Lapok scria atunci:
„Proprietarului cinematografului, Sándor Bodor din Gherla, a trebuit să facă o călătorie ciudată şi de neînţeles până la Astra. Această călătorie l-a lipsit apoi pe proprietar de mijloacele sale de existență și de singura distracție a orășelului. Există un singur cinematograf în Gherla, Urania. Acesta mai poate funcționa doar până la 1 martie, când orășelul va fi lipsit de toată distracția sa.
La începutul anului trecut, a fost emis un decret prin care se impunea proprietarilor să solicite din nou licențe de cinema, emise de guvernul ungar, cu precizarea că guvernul va acorda noua licență în termen de treizeci de zile. Cererea trebuie să fie însoțită de un plan al cinematografului. A fost finalizat și planul cinematografului lui Bodor, dar întrucât inginerul a raportat că scările care duceau la balcon sunt inflamabile, ministerul a cerut să fie refăcute. Bodor a acoperit scările cu tablă și a solicitat din nou autorizația, anexând cererii sale o adeverință din care să rezulte că nu mai este inflamabilă. Au trecut treizeci de zile, au trecut luni întregi și nu a venit niciun răspuns din partea ministerului, la cererea lui Bodor. Un an mai târziu, a sosit un răspuns frumos, în persoana a doi domni, care s-au prezentat lui Bodor drept reprezentanți ai „Astrei” din Sibiu și au cerut un lucru mic, să predea cinematograful „Astrei” până la 1 martie, deoarece ministerul a reînnoit licența în favoarea Astrei. Dacă, în schimb, proprietarul plătește Astrei o mie pe lună pentru licență, va putea exploata cinematograful în continuare. Alexandru Bodor nu a acceptat oferta și a refuzat să renunțe la clădire, așa că la 1 martie, Urania își va înceta activitatea. Cert este că Astra a înghițit încă un cinematograf”.
La începutul anului 1936, clădirea a fost scoasă la licitație. Planurile erau de demolare a clădirii, cu gândul de construire a unui teatru, ori a unei biserici.
La un moment dat, Parohia Ortodoxă Română a cumpărat de la armeanul Gavril Bodor clădirile de la intrarea în parcul mare, de pe actuala strada Bobâlna nr. 1. Tranzacţia a fost facilitată de primăria oraşului, care i-a oferit vânzătorului la schimb două case numite Corbuly, de pe strada Regina Maria, cu condiția ca acestea să fie transformate în decurs de cinci ani în capele. Dar construcțiile caselor nu au putut suporta transformarea proiectată și planul nu s-a putut realiza. Cu aprobarea primăriei, s-a făcut un schimb cu proprietarul casei de la intrarea în parc.
„Din cauza datoriilor ce grevau cinematograful „Urania“, situat la intrarea în parcul „Regina Maria“, s-a hotărât scoaterea acestui cinematograf la licitaţie. Cum acest teren se află într-o poziţie minunată şi în centrul oraşului, credincioşii ortodocși au hotărit cumpărarea cinematografului înainte de licitaţie, căci minoritarii, spre a zădărnici planul ortodocșilor, se înţeleseseră să se prezinte la licitaţie şi să cumpere acest local, oferind preţul cel mai ridicat. În urma aprobării forurilor superioare bisericeşti şi al înţelegerii cu proprietarii cinematografului, fraţii Bodor, biserica ortodoxă a intrat în posesia cinematografului, dându-i în schimb casa din str. Regina Maria și preluând datoriile ce grevau asupra localului Urania. Datoriile în sumă de 150.000 lei revin statului, astfel că s-au făcut demersurile necesare spre a fi șterse. Au mai rămas de plătit sumele datorate persoanelor particulare, care se ridică și ele la aproape 100.000 lei, dacă sunt de acord cu creditorii ca aceste datorii să fi achitate cu oarecare reduceri”, scria ziarul Universul, în martie 1936.
foto: biserica din parc (1937), unde a funcționat anterior cinema Urania
Astfel, clădirea cinematografului „Urania” a fost transformată în 1936 într-o biserică executată în stil românesc, cu contribuția orașului. Pentru ridicarea turnului, comisia interimară a cedat un teren apropiat din parc.
Pe la mijlocul anilor ’80 și această biserică a fost demolată, iar în locul ei s-a construit Biserica Sf. Nicolae.
Cinema Select
Al doilea cinema din Gherla, al Fundației Culturale Principele Carol, a funcționat în Gherla începând cu 1 aprilie 1926, la etajul I al Casei de Cultură de azi, unde pe atunci exista hotelul Coroana. Avea „o sală mare pentru spectacole o sală de buffeu, sală de așteptare, sală de fumoar, antișambră, garderobă, o cameră – locuința servitorului, balcon”. Camera din pod era rezervată pentru proiectarea filmelor.
foto: urmele vechiului cinematograf de la casa de cultură s-au păstrat până azi
Cinematograful oraşului a fost închiriat prin licitaţie publică. Chiriaşul avea dreptul de a exploata în „limitele legii” încăperile menţionate mai sus, instalaţia electrică, mobilierul, întregul mecanism şi piesele de rezervă ale cinematografului.
Sala l-a avut ca administrator pe Aladar Pongratz, urmat de Ştefan Boitor, care a fost și primar al orașului la scurt timp după alungarea administrației maghiare. Mecanicul A. Bokosy a fost „încredinţat cu agendele administrative” ale acestei instituţii.
Cinematograful trebuia ca, pe lângă „arajarea reprezentaţiunilor artistice şi de distracţie publică, să organizeze şi „reprezentaţiuni seriale pentru propagarea culturii naţionale”. Aflându-se la depărtare de centrele culturale, cinematograful comunal, prin manifestările sale culturale, a contribuit la „lărgirea simţului naţional şi patriotic”.
În spaţiile rezervate cinematografului era aşezată Casina Română şi se avea în vedere instalarea, într-una din săli, a Căminului cultural şi a unei Biblioteci populare. Casina Română era întreţinută cu combustibil, iluminat şi alte cheltuieli materîale din veniturile cinematografului.
Spaţiile cinematografului comunal erau folosite şi pentru alte activităţi. În 5 septembrie 1927, teologul Balint Tiberiu cerea, în numele studențimii academice din Gherla, aprobarea pentru „aranjarea unei petreceri cu dans” în sala cinematografului, pe 18 septembrie, în scopul Societăţii de lectură „Alexi-Şincai” de la Academia Teologică.
La 15 decembrie 1927, Primăria oraşului Gherla cerea ministrului de finanţe subvenţii în scopul propagării culturii naţionale, deoarece veniturile oraşului erau „foarte reduse şi neînsemnate”. Cinematograful comunal închiria filme de la firma comercială „Film-Centrala” din Timişoara.
Câteva filme care au rulat în perioada dintre cele două războia mondiale la Gherla: „Feţele care nu se văd”, „Şase zile”, „Trei săptămâni”, „Romanul orfanei”, „Trandafirul Parisului”, „Flacăra amorului”, „Dragostea criminală”, „Sora de caritate”, „Dama de lux”, „Prinţ şi bandit”, „Cocoşatul de la Notre Dame”, „Răzbunarea lupilor”, „Puntea pisicii”, „Femeia fără nume”, „Orient expres”, „Cavalerul spadei”, „Don Juan”, „Don Quijote” etc.
Cinematograful primea filmele prin curier sau prin C.F.R. de la Timişoara, fiind în legătură cu Casa de filme „Ero” din Braşov şi cu Cinematograful „Omnia” din Bistriţa.
Ziarul Universul din martie 1932 scria că la Gherla a avut loc o ședință a consiliului comunal, unde s-a discutat și problema cinematografului. „Chiriaşul cinematografului de anul trecut, dl. Aladar Pongratz, a lăsat o mare parte din impozitele ce le datora şi tot odată şi plata contractului de arendă, neplătite, şi acum primăria nu-şi mai poate scoate cheluielile şi plata chiriei anuale. Cerem să se dezbată odată pe larg toată această afacere şi vinovaţii care se vor găsi să fie pedepsiţi.”
În 1937 s-a construit o scară de ieșire spre curtea hotelului, din sala cinematografului. „Scara este făcută din fier, iar materialul este predat pentru prelucrare mecanicilor angajați prin tratări directe. Toate lucrările costă suma de 50.000 de lei, conform planurilor întocmite de Serviciul Tehnic județean”.
În anul 1938, cinematograful „Select” din Gherla a fost închiriat de O. Beldeanu. Într-o adresă din acele timpuri, Beldeanu cerea să plătească şi la reprezentatia de seară numai 15 lei taxa de pompieri, în loc de 30 de lei. În motivaţia cererii, arăta că „în majoritatea cazurilor, abia încasăm cât să ne acoperim spesele cu deplasarea la Gherla şi transportul filmului, nicidecum să mai realizăm ceva şi pentru celelalte cheltuieli de administraţie”. Chiriaşul cinematografului socotea nejustificat să plătească la Gherla „pentru trei reprezentaţii 60 lei”, în timp ce la Dej plătea pentru patru reprezentaţii abia 20 lei.
Scandal la cinema
Un articol de presă din perioada interbelică relatează că un scandal cu iz etnic a izbucnit la cinematograful din Gherla. Un ziar din 1926 scria despre un ofițer care ar fi pălmuit un profesor.
Fundaţia „Principele Carol”, prin reprezentantul ei străin de neamul nostru şi cu sprijinul unor slabi români ajunși la situaţii de încredere în judeţ, pe care norocul le-a ajutat să le ajungă fără să le merite, a angajat cu contract pe 10 ani pentru instalarea unui al doilea cinematograf în Gherla, singura sală festivă ce o avea oraşul şi i-a încredinţat conducerea unui străin ca să facă cultură românescă. Publicul din Gherla, cunoscând contractul jignitor din punct de vedere naţional şi păgubitor pentru oraş, a protestat prin despărţământul „Astra” din localitate.
Între condiţiile contractului găsim câteva puncte foarte jignitoare: oraşul cedează opt camere din etajul Coroanei fără nici o taxă; oraşul Gherla pune la dispoziţia cinematografului combustibilul de lemn necesar în preţul cu care se serveşte funcţionarilor; oraşul Gherla pune la dispoziţia cinematografului 100.000 lei pentru instalare; pentru societăţile teatrale minoritare, sala se cedează contra restituirii cheltuielilor, pe timp mai îndelungat; se mai cedează sala numai de 20 de ori pe an pentru societăţile concesionate de primărie, dar numai în zile libere şi în cel mult patru duminici şi sărbători (de trupe teatrale românești nu se vorbeşte în contract); se face reducere de 30% la bilete pentru toţi funcţionarii oraşului, statului şi clerului.
Ştiind actualul conducător al cinematografului că publicul român a protestat contra contractului jignitor, îndată după deschidere a dat curs şicanelor de tot felul faţă de români. Aşa de pildă, în ziua de 9 aprilie seara, mergând dl. profesor Gh. Feier la casa de bilete unde servea directorul, i s-a răspuns că nu are bilete, dar în acelaşi timp s-au servit o mulţime de bilete la străini de neam. Văzând dl. Feier că toţi capătă bilete, iar el nu poate căpăta nici barem bilet de stat, s-a revoltat şi a cutezat să spună în ţara româneasă, profesor român, că e dureros lucru, când toţi ovreii primesc bilete, iar el profesor nu poate primi de la un cinematograf care poartă numele unui prinţ român.
Atunci dl. locot. Petrini Constantin din Regimentul 2 Artilerie de Munte din Gherla, azi transferat la Focşani, care se găsea lângă dl. Feier cu logodnica sa, fiica unui ovreu din localitate, s-a amestecat în discuţie cu dl. Feier şi i-a tras o palmă ca să-i facă pe plac d-şoarei logodnice şi apoi a fugit.
Ofiţerul, la toate popoarele din lume este întruparea celui mai exclusivist naţionalism și patriotism, sentimente superioare şi veşnice, legate strâns de fiinţa unui neam, care prin ele trăieşte în veci sau moare. Acestor sentimente este subordonat şi materialul, trecătorul şi pur personalul sentiment de dragoste al unui ofiţer faţă de logodnica sa străină de neam. Gestul dlui Petrini ca ofiţer este un gest necavaleresc din punct de vedere naţional şi nepatriotic. Palma dată unui profesor preot este un semn de inconştienţă naţională şi degradează uniforma românească.
E ruşinos lucru ca un ofiţer care a stat în Gherla mai mult timp şi nu a găsit de cuviinţă să facă vizită nici unui fruntaş român din localitate, sau să sprijinească frumoasa activitate culturală a şcolilor şi a Astrei, a aflat de cuviinţă să se prezinte unui profesor pe care nu-l cunoştea, cu o palmă dată în mod laş. Nu crede domnul Petrini că e o crimă naţională ca pentru o ovreică să lovească pe un cinstit şi paşnic profesor obosit de munca grea educativă şi înflăcărat, cu toate acestea, de ideea națională?
Credem că e prea scârbos cazul şi simptomatic. De aceea îl dăm în vileag, cu rugămintea ca colegii şi fraţii noştri de la Focşani, unde s-a mutat acest domn, să-l ia în primire aşa cum se cuvine şi aşa cum noi nu l-am putut primi, fugind de noi.
Trebue să ştim şi aceea că conducătorul cinematografului menit să propage cultura românească, încurajat de fapta domnului Petrini şi pentru a ironiza românismul şi naţionalismul degradat al românilor din oraşul Gherla unguresc, armenesc, ovreesc, a doua zi seara a rulat la cinematograf filmul „Cel ce capătă palmele”. În zadar au protestat unii domni, el a continuat să ruleze acest film mai multe seri la rând. Şi tot ca să ne jignească, întrebuinţează pe afişe o limbă atât de pocită încât îţi vine greaţă când o citeşti.
Să înveţe domnul Petrini din atitudinea străinilor faţă de noi mândrie naţională, patriotism, şi iar patriotism.
Semnătura profesorilor:
I. Beran, profesor. Aurelia Suciu, directoarea şc. normale de fete. Silvia Balint, înv. Margareta Bria, secr. şc. norm. D. Pop, prof. Maria Pioraş, măiastra şcoalei normale, Eugenia Rusu Pioraş, înv. şc. prim. Aurel Pop, directorul şcolii normale, Vasile Popp, prof. la şc. normală, Emanoil Pioraş, prof. lic. Andreiu Berinde, secretar la lic. Mia Berinde, casieră, Traian Sabou.
ziarul „Înfrățirea românească”, 1 mai 1926
Ziarul Universul din martie 1928 lămurea și cum s-a finalizat acest caz. „În instanţă, dl. Feier recunoaşte că în seara incidentului era îmbrăcat civil şi nici o indicaţie nu da de bănuit că d-sa este preot. Întrucât în faţa instantei, în urma scuzelor cerute de ofiţer, părţile s-au împăcat, consiliul, făcând aplicarea art. 82 plin legea judecătoriilor de ocol, a dispus încheieriea şi unui proces-verbal prin care încetează acţiunea publică deschisă în contra locot. Petrini.”
Cinema Victoria
Într-o sală lungă din centrul orașului s-a deschis în 1954 cinematograful Victoria. Podeaua era înclinată astfel încăt toți spectatorii, cei din față și cei din spate, să poată vedea filmul în condiții optime. În anii ’20, în locația respectivă funcționa un magazin de mobilă, iar apoi restaurantul-cafenea Elite, prin anii ’30
Sala de cinema a funcționat până în 31 decembrie 1968, iar apoi în loc s-a deschis un magazin Menaj, ulterior o Galerie de Artă, iar acum funcționează o sală de fitness pentru vârstnicii cu probleme medicale.
Jani Lenard, un localnic, copil la acea vreme, are amintiri de neuitat din acele vremuri. „Părinții mei mergeau des la film și mă duceau și pe mine. Noua sală Victoria avea și grup sanitar, spre deosebire de celelalte. Îmi amintesc că prin 1966-1967, am văzut un film rusesc, „Clopote de toamnă”. Intrarea la film se făcea pe partea unde este acum sala de fitness, acolo era casieria și intrările în sală. Se mai vede încă locul unde a fost cabina de proiecție, acum locuiește cineva acolo (foto jos). La proiecție se foloseau atunci aparate rusești, T2-uri.”
Pe măsură ce timpul a trecut, sala nu a mai putut face față cerințelor, tehnice și de spațiu. Ultimul film care a rulat aici a fost, după unele amintiri, „Fifi Înaripatul”, o producție franceză.
Cinema Pacea
După 1960, la Gherla a luat un mare avânt construcția de blocuri, fabrici, școli, creșe, grădinițe. În 1959 s-a construit primul bloc din oraș, lângă Judecătorie, pe strada Bobâlna, apoi cele de pe strada Mihai Eminescu, apoi cele din spatele catedralei armenești, pe strada Gheorghe Șincai. Zeci de case vechi au fost demolate pentru a face loc noilor construcții.
foto: casa cu magazin din colțul din dreapta jos, demolată pentru construcția noului cinema – aproximativ 1960
Comuniștii voiau să dea o față nouă și modernă României și știau că pentru asta e nevoie de propagandă. Iar filmul era una dintre metode. În toamna anului 1963 s-a realizat primul film românesc în format lat – cinemascop, cu imagine în format 1:2,3 sau 1:2,5.
Pentru ca acest gen de filme să poată fi văzute de toți românii, era nevoie de săli de cinema adaptate. Astfel, s-a luat decizia construirii unui nou cinematograf cinemascop și la Gherla. Locația aleasă a fost lângă catedrala armenească, iar pentru asta au fost demolate alte case vechi.
Inaugurarea noului cinema Pacea a avut loc pe 1 mai 1964, iar lumea s-a înghesuit să vadă filmul românesc Tudor, care a făcut recorduri de audiență în toată România, după cum notează ziarele vremii.
Sute de filme românești, americane, italiene, indiene, rusești, franceze, poloneze, nemțești, ungurești au făcut în anii care au urmat deliciul spectatorilor.
În 1967, spațiul liber deasupra cinematografului a fost completat cu un bloc de locuințe.
Amintiri de la cinema: „Haide CIL-ul, să înceapă filmul!”
Cam toată lumea a trecut cel puțin o dată pe la cinematograful din Gherla. Asta se datora și prețului extrem de scăzut al biletului.
La matinee și nu numai, spectatorii erau nerăbdători să înceapă acțiunea. „Haide C.I.L.-ul să înceapă filmul!”, strigau mari și mici, o lozincă împrumutată de la meciurile de fotbal în care juca echipa Combinatului de Industrializare a Lemnului. Iar când luminile din sală începeau să se stingă, semn că începea proiecția, se auzea din vocile tuturor un „Uuuuuu!”, spre amuzamentul general.
Poveștile celor care și-au trăit o bună bucată din viață la cinematograf sunt puțin cunoscute. Este vorba despre oameni care au ajuns să lucreze la cinema din pasiune și care s-au hrănit mereu cu satisfacția spectatorilor, la un film bun. Multe dintre întâmplările petrecute la cinema sunt păstrate prin arhivele de presă, ori ca amintiri nemuritoare ale proiecționiștilor sau casierilor.
La Pacea au adus aparate de proiecție moderne, APS 35, de fabricație românească, se făceau la I.O.R.”, își amintește Jani Lenard. „Din clasa a V-a eram zilnic acolo, eram copilul cinematografului. M-am angajat în 1993 și am lucrat până în 1997. Am făcut armata la București, tot ca proiecționist la un regiment.
Când am trecut în rezervă, ofițerul de la cultură zicea că a fost cea mai ciudată perioadă, că în afară de Mihai Vitezul și filmele lui Sergiu Nicolaescu, alte filme românești nu s-au proiectat în regiment.
foto din colecția personală Jani Lenard
Înainte de ’89 era obligatoriu să fie incluse filme românești și sovietice în program. Apoi au predominat cele americane.
Rolele cu filme soseau în oraș cu trenul, se preluau de la gară, se desfăceau cutiile și se făcea montajul.
Lunea de la ora 10 era program de desene animate pentru copiii de la școli și grădinițe. Marțea de la ora 11 veneau cei de la Casa de copii. Mai era matineu vinerea și duminica, de la ora 11. Programul normal pentru celelalte filme era de la 15 la 21.
Sala cinematografului avea 17 rânduri. Prețul unui bilet era de 1,50 pentru primele trei rânduri și 2,50 lei pentru rândurile IV-XVIII. Rândul XIV era rezervat pentru „prieteni”.
Când era câte un film mai bun, se făcea coadă de la ora 9 dimineața, deși casa de bilete se deschidea doar la 10.
Era super, îmi amintesc filmele indiene, care rupeau cinematograful, cu Vandana, Lanțul amintirilor sau Vagabondul. După revoluție s-a lansat Liceenii rock’n roll, cu Ștefan Bănică jr. și Oana Sârbu, iar pentru sala de 300 de locuri, am vândut 640 de bilete, record! Stătea lumea oricum, în picioare, pe margini, pe jos sau pe ziare, doar să vadă filmul.
Se mai întrerupea curentul și se oprea proiecția, iar oamenii nu înțelegeau că nu e din cauza noastră. De cele mai multe ori, vizionarea era reprogramată pentru a doua zi, pentru că nimeni nu știa când revine curentul. Într-o bună zi, când nu era curent, a venit un om la casierie să ia bilet. „Nu putem să vă dăm bilet pentru că nu avem curent”, i s-a spus de la casierie. „Dar ce, nu vezi sa scrii biletul?” a raspuns omul enervat.
Ca amintire, am păstrat din acele timpuri câțiva metri de peliculă. De multe ori se rupea în timpul proiecției, erau uzate de la atâtea rulări. Îmi amintesc că la unele pelicule capetele erau atât de uzate încât trebuiau ținute cu mâna să nu se rupă. Uneori le înveleam într-o pătură umedă, să se înmoaie celuloza.
Într-o zi, o peliculă s-a rupt și ca să nu întrerupem proiecția, eu trăgeam de film cu mâna, iar colegul meu, Mureșan, derula tot cu mâna, pe bobină, ca să nu oprim filmul.
Toată lumea îi cunoștea pe cei de la cinema, pe administratorul Racolța, pe ceilalți angajați – Nicolae, Grigoreanu, Tibi Campo, Claudiu Bunea.
Eram elev pe la finalul liceului când am cunoscut-o pe actrița Stela Furcovici, care a venit la lansarea filmului Ecaterina Teodoroiu, la Gherla și de la care m-a ales cu un autograf.
A fost și Florin Piersic, cu mai multe spectacole. Se țineau la cinema pentru că la Casa de Cultură nu încăpeau toți spectatorii. Jean Constantin a fost cel mai simpatic când a venit la noi, în cabina de proiecție aveam o poză cu femei mai dezbrăcate, s-a uitat la ea și a zis „Superbe funduri aveți aici la Gherla!”
Și Nicu Constantin a fost odată, avea spectacol la Gherla și apoi la Turda. La plecare, a venit în cabină și ne-a zis glumeț, folosind o vorbă mai deochiată, „Dom’le, îmi faceți rost de o mașină? Volksvag*n dacă aveți!”
Perioada de glorie la cinema Pacea a fost prin 1993-1995. Apoi a început să decadă, a apărut televiziunea prin cablu în oraș, din momentul acela a fost gata, oamenii deja se uitau la filme acasă
De la Van Damme la Titanic și de la Arnold Schwarzennegger la Bodyguard
Constanța Creț lucrează la cinematograful Pacea din 1992 și a prins la rândul ei și timpuri bune, și rele, dar și vremurile moderne, când sala s-a modernizat și proiecția este digitalizată.
foto: aparatul de proiecție care a funcționat până în 2009, acum o relicvă istorică
Dacă se rupea pelicula în timpul proiecției, o lipeam repede cu acetonă, cu bandă scotch. Se aprindeau luminile, iar spectatorii fluierau, fără să știe ce s-a întâmplat, dădeau vina pe noi.
Acum facem proiecție modernă, cu un aparat digital. Filmele vin pe niște casete speciale, numite DCP, pe care încap două sau trei producții. Se descarcă în calculator, cu cheie și parolă.
Înainte premierele ajungeau târziu la noi, după ce rulau în orașele mari. Abia după ce erau văzute la Dej ajungeau la Gherla. Așa că încet, spectatorii s-au rărit, filmele au început să fie piratate, salvate pe CD-uri și văzute acasă, pe calculatoare sau DVD-uri.
Cel mai bine au mers în acei ani filmele de acțiune, cu Van Damme, Sylvester Stallone și Arnold Schwarzennegger. Dar era plină sala și la comedii și filme de dragoste, cum s-a întâmplat la Titanic, sau la Bodyguard, când a fost isterie.
Prin 2009, când s-a închis cinematograful, ajunsesem să facem proiecție pentru trei spectatori. Iarna în sală era frig, sobele nu făceau față, am prins vremurile când presiunea la gaz era scăzută, s-au mai pus și economizoare. Mai venea și câte un spectator băut, iar dacă nu era cuminte, nu îi dădeam bilet.
Pe vremuri erau puține filme de desene animate. Acum e unul pe săptămâna și e plin, vin părinții cu copii.
Au fost și multe spectacole artistice găzduite în sala de cinema, cu cele mai mari vedete: Mădălina Manole de două ori, cu sala plină, Maria Dragomiroiu, Țociu și Palade, Mihai Constantinescu și Anastasia Lazariuc, Gheorghe Gheorghiu, Anca Țurcașiu, Nicolae Guță, Daniela Gyorfi. Acum se mai face uneori spectacol de stand-up comedy, când se închiriază sala. Tot aici s-au ținut în ultimii ani Balurile Bobocilor, de la liceele din oraș.
În februarie 2009, cinematograful din Gherla s-a închis. Locația aparținea de RADEF – Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor. Din decembrie 2009, a fost preluată de primărie, dar a rămas închisă. Pe noi ne-au trimis atunci în șomaj tehnic, cu promisiunea că ne vor avea în vedere când se va redeschide. S-a redeschis după cinci ani.
Exista și partea nevăzută, de după terminarea filmului: gumă de mestecat lipită de scaune, sticle răsturnate din care curge suc, ambalaje aruncate pe jos. Iar noi trebuie să facem curat în câteva minute, pentru că vine următoarea serie de spectatori.
Uneori facem față cu greu, suntem puțini angajați. Toate weekendurile ne sunt ocupate. Dacă ai o aniversare, o nuntă sau alt eveniment, trebuie să vină înlocuitor de la primărie, ori de la casa de cultură. Lucrăm pe salarii mici, noi nu am primit coeficienți, ca și ceilalți angajați din primărie.
După 2016, la cinema Pacea din Gherla au rulat aproape numai filme în premieră. Sala cu 224 de locuri și-a regăsit încet spectatorii, cu cele mai noi producții, difuzate în același moment și peste Ocean.
Foarte scurtă istorie
Cuvântul cinematograf provine din limba greacă – kìnema = mișcare, graphein = a scrie. Primele imagini în mișcare au fost făcute în 1830. În 1845 s-a inventat o cameră de înregistrare continuă a imaginilor. Prima demonstrație a avut loc în 1893, iar prima proiecție publică a fost cea a fraților Lumiere, la Paris, în 1895. La începutul anilor ’20 au apărut filmele cu sunet, din anii ’50 filmul color, în anii ’80 s-au făcut primele filmări digitale, iar primele înregistrări HD au apărut în 1999.
Mulțumiri pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol: Jani Lenard, Constanța Creț, Casa de Cultură Gherla, Primăria Gherla, Raul Măluțan
LISTA FILMELOR CARE AU RULAT LA CINEMA PACEA GHERLA 1930-2018
