Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică Cluj, împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au derulat la data de 25 de august, activități în scopul combaterii ilegalităților din domeniul silvic.
În cadrul activității a fost efectuat un control de specialitate unui operator economic de pe raza municipiului Gherla, iar în urma neregulilor constatate a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 1000 de lei, în baza prevederilor Legii 171/2010.
De asemenea, a fost identificată și confiscată valoric cantitatea de 65.30 mc de cherestea rășinoase, în valoare de 41.792 de lei.