Peisajele frumoase și elementele naturale dau o notă de unicitate țării noastre. Însă există mult mai multe motive pentru care turiștii se întorc de fiecare dată în România. Din această categorie face parte și multitudinea de monumente istorice pe care le-am moștenit de la străbunii noștri. În România există foarte multe astfel de monumente, motiv pentru care e greu să întocmești un top. Părerile sunt subiective însă nu există îndoială asupra faptului că fiecare dintre aceste clădiri are un farmec aparte.
Mănăstirea Voroneț
Toată lumea a auzit cel puțin o dată în viață expresia „albastru de Voroneț”. Ei bine, aceasta provine de la celebra mănăstire care și-a păstrat frumusețea în ciuda trecerii anilor. Monumentul a fost ridicat în anul 1488, în timp ce Ștefan cel Mare era domnitor. Un lucru impresionat este faptul că structura a fost ridicată în doar trei luni și trei săptămâni, un record chiar și pentru zilele noastre.
Datorită picturilor care strălucesc și acum în bătaia soarelui, fresce care înfățișează „Judecata de apoi”, a fost supranumită „Capela Sixtină a Estului”.
Motivul pentru care frescele au rămas intacte în ciuda condițiilor aspre de mediu este tehnica de pictură. Chiar și pigmentul folosit provine din substanțe naturale, minerale sau de sinteză.
Cazinoul din Constanța
În România există multe clădiri frumoase care ne amintesc de trecut. De asemenea, există destul de puține persoane care să nu fi auzit de cazinoul din Constanța.
Clădirea ce urmează stilul Art Nouveau este un proiect care reunește doi arhitecți talentați, românul Petre Antonescu și francezul Daniel Renard. Cazinoul a fost inaugurat în 1912, fiind de o frumusețe aparte atât la interior cât și la exterior.
La exterior lumea putea admira arcadele frumoase și modelele complexe. Odată ce pășeau la interior puteau să treacă prin sala de dans, prin cele două săli de joc sau în zona de lectură. În ultimul loc oamenii se întâlneau pentru a citi presa locală, națională sau pe cea internațională. Principalul eveniment avea loc în camerele de joc unde invitații puteau să încerce cele mai cunoscute jocuri de poker, inclusiv câteva rotiri gratuite la ruletă.
Palatul Cantacuzino
Cunoscut sub numele de muzeul „George Enescu” din București, Palatul Cantacuzino este opera arhitectului Ion D. Berindei. Stilul baroc francez și-a pus amprenta asupra construcției finisate în anul 1902.
Cu toate că exteriorul este unul deosebit, vizitatorii au parte de o adevărată surpriză odată ce trec pragul acestui palat. O serie de artiști ai vremii și-au unit forțele și talentul pentru a realiza adevărate opere de artă, picturi murale de Arthur Verona, Nicolae Vermont, Costin Petrescu și sculpturi care vin din mâna lui Emil Wilhelm Becker sunt așezate cu bun gust la tot pasul.
Din anul 2007 clădirea a fost inclusă pe lista monumentelor Patrimoniului European, printre alte capodopere arhitecturale.
Castelul Peleș
Castelul Peleș din Sinaia este o perlă arhitecturală care a fost construită la îndemnul regelui Carol I. Regele împreună cu soția sa, regina Elisabeta, și-au pus amprenta asupra clădirii unice în țara noastră.
Lucrările de construcție au început în 1837 și s-au întins pe o durată de zece ani. De-a lungul vremii clădirea a suferit câteva schimbări și extinderi pentru a ajunge la forma care poate fi văzută azi. Pe durata domniei sale regele Carol a supravegheat îndeaproape lucrările iar mai apoi castelul a devenit reședința lui preferată.
Regele a format o echipă de profesioniști din toată Europa. Printre aceștia s-au numărat tâmplari germani, zidari din Italia, muncitori turci, meșteri polonezi, cehi și români. În tot acest timp experții francezi trasau schițele iar englezii măsurau cu atenție fiecare bucățică.
Ateneul Român
Cu o vechime de peste 120 clădirea din inima Bucureștiului este printre cele mai cunoscute și frumoase monumente din țara noastră.
În acest loc au conferențiat o serie de personalități de renume și cei mai mari savanți români. Mai mult, aici au fost lansate capodopere muzicale și nu în ultimul rând, aici au avut loc expoziții de pictură, sculptură la care au luat parte invitați de seamă.
Însă puțină lume știe că fondurile necesare clădirii au fost strânse printr-o campanie a cărei slogan este cel puțin comic „Dați un leu pentru Ateneu!”. Cu toate că s-a folosit o expresie cât se poate de banală, publicul a înțeles apelul și s-a conformat numaidecât.
Ateneul în stil neoclasic și eclectic este opera unui arhitect francez talentat, Albert Galleron.
Iată câteva dintre cele mai reprezentative monumente istorice ale României. Lista rămâne deschisă datorită multitudinii acestora dar și preferințelor personale.