Cea mai veche fotografie din Gherla

Cladirea fostei primarii, construita la inceputul secolului al XVIII-lea, mai apare in alte cateva desene din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cum ar fi deosebita lucrare – acuarela a lui Adam Slowikowski din mai 1873, care prezinta piata centrala a orasului.

In fotografia din 1886, realizata din biserica armeneasca, se observa cele doua strazi principale din oras (Strada Apelor si Strada de Mijloc), Manastirea și Biserica Franciscana, o parte din parc, cladirea penitenciarului, iar in zare, drumul spre Dej. Lucrarile de constructie la gimnaziul de stat (azi liceul „Petru Maior”) nu incepusera inca, acestea fiind demarate 10 ani mai tarziu, in 1896.

Cladirea primariei a existat in coltul nord-vestic al pietei centrale, in diagonala cu intrarea in catedrala. Locul vechii primarii este inclus azi in perimetrul parcului central. Era o cladire cu un etaj, de forma aproape patrata, cu ziduri groase, la etaj cu cate șase ferestre pe latura si un balcon deasupra intrarii principale. La parter, pe una dintre laturi erau doua pravalii (Madiros Merza si Huridsanyi Antal). Imobilul a avut un acoperis mare, cumpus din doua parti, gen pagoda. In varf, vestita „bila” gen buzdugan, simbolul puterii atat de mult pomenit de catre locuitorii orasului („asa s-a hotarat sub Bila”). La parter si etaj erau birourile senatului si functionarilor si o sala de consiliu. Arhiva era pastrata la subsolul cladirii, frumos indosariata si protejata cu coperti de carton.

Dupa o existenta de 192 de ani, devenita periculoasa pentru intrebuintare, cladirea vechii primarii a fost demolata in anul 1893. Arhiva orasului, in total șase atelaje – ștraf (carute-platforme) cu documente, a fost depozitata provizoriu la domiciliul reputatului istoric Szongott Kristof.

Inainte de a incepe lucrarile de demolare, istoricul i-a intrebat pe carutasii care carau documentele daca n-a mai ramas ceva pretios in camerele primariei. Carutasii au raspuns nu. Dar profesorul Szongott, dintr-o constiinta profesionala remarcabila, a trecut prin camerele vechii primarii. Sa vezi si sa nu crezi! Scotocind printre niste coli de hartie imprastiate in mare dezordine pe dusumeaua uneia dintre camere, considerate maculaturi fara nici o importanta, istoricul a dat de cele mai pretioase acte ale orasului, despre care se cam stia ca au existat vreodata, dar n-au fost gasite cand a fost nevoie de ele, fapt pentru care orasul a suferit mari pagube materiale. Batranii auzisera ceva despre documentele de „mare confidenta”, care erau pastrate „intr-un loc separat, stiut numai de catre unii”. Dar acesti „unii” au imbatranit si „s-au dus”. Documentele respective n-au fost necesare o perioada mai lunga de timp, iar cand a fost nevoie de ele, nu s-au mai gasit, pentru ca nimeni nu mai stia unde au fost ascunse. Istoricul le-a adunat cu mare grija, fila cu fila, salvand astfel de la pierire cele mai pretioase documente ale orasului armean, printre care diplomele imparatesti care atestau drepturile armenilor asupra orasului, asupra domeniului cetatii si alte acte de mare importanta din perioada fondarii si dezvoltarii orasului armean.¹

¹ Nicolae Gazdovits – Istoria armenilor din Transilvania (de la inceputuri pana la 1900), Editura Ararat, 1996