După trei săptămâni de carantină, veștile par să fie bune în ce privește cazurile de Covid-19 la Gherla.
Municipiul Gherla a intrat în carantină pe 5 noiembrie 2020, când rata de incidență a cazurilor de Covid-19 în oraș a ajuns la 8,53 cazuri la 1000 de locuitori.
În zilele care au urmat, rata a crescut până la 11,15 cazuri la mie, situație înregistrată pe 13 noiembrie. Apoi a început să scadă ușor, dar prea puțin, astfel că CJSU Cluj a propus prelungirea carantinei cu încă o săptămână, până joi, 26 noiembrie, ora 05.
Miercuri, 25 noiembrie, rata a scăzut până la o valoare de 7,19 cazuri la mie, după ce marți a fost de 7,62.
În ce privește testările, dacă în intervalul 13-15 noiembrie s-au făcut la Gherla 49 de teste, cu 29 rezultate pozitive, între 20-22 noiembrie s-au prezentat la testare doar 27 de persoane, dintre care 15 au ieșit pozitive.
În aceste condiții, măsura carantinei se va ridica începând de joi dimineața. „Dacă nu se întâmplă ceva dramatic, ridicăm carantina”, a precizat și prefectul Mircea Abrudean.
Un anunț oficial pe acest subiect urmează să fie făcut în cursul zilei.

