In zilele de 28, 29, 30, 31 iulie Romania va fi coplesita de un val de căldură. Va fi canicula, iar disconfortul termic va fi accentuat, anunta ANM.
În intervalul menţionat, în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica. În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36-37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului.
In zona Dej – Gherla – Cluj, temperaturile vor avea in zilele urmatoare valori cuprinse intre 30-34 de grade.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte.
Poliţiştii rutieri recomandă evitarea deplasărilor cu maşina între orele 12-18, în zilele caniculare
Se recomandă conducătorilor auto ca, în zilele caniculare, să îşi planifice pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar mentionat şi să protejeze de razele soarelui copiii şi persoanele de vârsta a treia aflaţi printre pasageri.
Totodată, este recomandabil ca posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale – cardiovasculare, neurologice sau endocrine, să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat.
În cazul în care autovehiculul a staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă a unui autovehicul.

