Biroul Electoral Central a stabilit joi lista definitivă cu candidații pentru alegerile prezidențiale din România. Între aceștia, un candidat născut la Dej.
Primul tur al alegerilor prezidențiale este stabilit pentru data de 4 mai 2025.
Cine sunt cei 11 candidați
- Nicușor Dan – candidat independent
- Crin Antonescu – Alianța România Înainte (PNL + PSD + UDMR)
- Victor Ponta – candidat independent
- Elena Lasconi – Uniunea Salvați România
- Cristian Terheș – Partidul Național Conservator Român
- Lavinia Șandru – Partidul Umanist Social Liberal
- George Simion – Alianța pentru Unirea Românilor
- John-Ion Banu-Muscel – candidat independent
- Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale
- Daniel Funeriu – independent
- Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie
Lavinia Șandru s-a născut la Dej, în 1975, având ambii părinți profesori. A urmat cursurile liceului Al. Papiu Ilarian din Tg. Mureș, iar apoi Academia de Artă Teatrală, fiind o perioadă președinta Ligii Studenților. A lucrat în radio și televiziune, a prezentat diverse festivaluri muzicale, a fost și actriță. A fost director de imagine la „Serbările Mileniului”, supranumit în 2000 „Revelionul lui Băsescu”, primar la vremea aceea, organizat la București, la Romexpo, cu 5000 de participanți.
În 2001 a intrat în politică, în Partidul Democrat. În 2004 a ajuns deputat. În 2005 a înființat Partidul Inițiativa Națională (PIN), căruia i-a fost și președinte, iar apoi a trecut la PUSL, formațiune controlată de Dan Voiculescu.