Șapte cai și un măgar au dispărut în noaptea de joi spre vineri, de pe o pășune din Iclod.
Proprietarii spun că în jurul orei 9 dimineață, un muncitor ajuns la pășune a observat dispariția animalelor și a dat alarma.
În acest caz a fost sesizată poliția, iar la scurt timp, au început cercetările și căutările.
„Am mers pe toate dealurile din apropiere, deocamdată nu am găsit nimic! Nu s-a mai întîmplat niciodată până acum așa ceva. Avem gard electric, este intact. Se văd urme, cum a venit o mașină mare, a întors, a încărcat caii și a dispărut!”, au relatat păgubiții. Potrivit acestora, prejudiciul este estimat la aproximativ 90.000 de euro.
Proprietarii fac apel către persoanele care pot oferi informații despre acest caz să sune la telefonul 0743865925 sau să anunțe poliția.
Secția 7 Poliție Rurală Gherla a fost sesizată despre faptul că, în cursul nopții de 27 spre 28 februarie, persoane necunoscute ar fi sustras șapte cabaline și un exemplar de ecvid (măgar) din extravilanul localității Iclod. În cauză a fost creat un prejudiciu de aproximativ 90.000 de euro, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii de furt calificat.