Pe 6 octombrie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ghirolt, Protopopiatul Gherla, unde a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultima perioadă la biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, informează Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învățătură. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca.
Pentru întreaga activitate pastoral‑misionară și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i‑a oferit preotului paroh Radu Gavrea Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Primarul comunei Aluniș, Mihai Sav, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar Consiliul parohial, o diplomă de aleasă cinstire.
Ierarhul a fost însoțit la Sfânta Liturghie de la biserica din localitatea clujeană Ghirolt de profesorul emerit Sebastian Brock de la Universitatea Oxford, căruia Universitatea Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca i‑a acordat recent titlul de Doctor Honoris Causa.
La slujbă au luat parte autorități locale, protopopul de Gherla Paul Isip, fii ai satului și numeroși credincioși.
Darius Echim, Mitropolia Clujului