Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați duminică, în jurul orei 20, despre faptul că un bărbat de 48 de ani a fost găsit decedat în zona unei stâne, din comuna Cornești.
Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul ar fi decedat prin spânzurare, pe corpul acestuia nefiind evidențiate alte urme vizibile de violență.
Trupul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Sunt continuate cercetările sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.