Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați vineri în jurul orei 15, prin apel 112, de către un bărbat 67 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că vecinul său nu mai răspunde la ușă și nu a mai fost văzut din data de 13 iunie, fiind posibil ca acesta să fie decedat.
În baza sesizării, s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat pe strada Gârlei din municipiul Gherla.
Întrucât la ușa apartamentului de la etajul IV al blocului nu răspundea nimeni, pompierii de la SVSU Gherla au urcat cu scara până la ultimul etaj și au fost nevoiți să spargă un geam pentru a putea pătrunde în interior. Aici l-au găsit pe bărbat fără suflare, singur în apartament.
La intervenție a fost prezent și un echipaj al pompierilor de la Detașamentul din Dej.
Polițiștii împreună cu echipajul medical au constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 63 de ani, decedat, în stare avansată de putrefacție.
Trupul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor în care a survenit decesul.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.