Polițiștii din Poliție Cluj-Napoca au dispus pe 7 februarie reținerea a trei bărbați, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Activitatea infracțională a fost documentată în cadrul unei operațiuni de prindere în flagrant a celor bănuiți.
În fapt, în noaptea de 6/7 februarie, în cadrul activităților operative derulate de polițiștii Secției 3 Poliție Cluj-Napoca, alături de cei ai Secției 2 Poliție, cei trei bărbați au fost prinși în flagrant, după ce ar fi scos din funcțiune sistemul de supraveghere video montat la un ansamblu de cutii securizatede pe str. București, în care erau depozitate diverse colete (easybox), unde ar fi forțat și deschis 11 astfel de cutii, iar ulterior ar fi sustras cinci colete cu diverse produse.
La câteva momente, bărbații, cu vârste cuprinse între 30 și 36 de ani, din Cluj-Napoca și localitatea Florești, au fost imobilizați de polițiști și conduși la sediul unității de poliție, unde au fost demarate cercetările.
A fost înregistrat un prejudiciu de aproximativ 25.000 de lei, recuperat parțial până în prezent.
Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic.
În urma probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
ACTUALIZARE
Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 36 de ani, reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
foto principală: arhiva