Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs luni dimineață pe centura Apahida-Vâlcele.
Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 05.20. Din primele date, s-a stabilit că un tânăr de 29 de ani, din comuna Ceanu Mare, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Sânnicoara, la intersecția cu DN Varianta Ocolitoare Cluj Est ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Maramureș.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 52 de ani s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit cu două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD.
Echipajele operative au găsit două autoturisme avariate, iar unul dintre acestea era răsturnat pe pavilion în afara părții carosabile. Ocupanții erau ieșiți din autovehicule, iar doi dintre aceștia au fost consultați de către echipajele SMURD.
Conducătorul auto de 52 de ani și o pasageră în vârstă de 47 de ani au fost transportați la o unitate medicală pentru mai multe investigații. La prima evaluare aceștia prezentau afecțiuni ușoare.
Testările alcoolscopice au indicat rezultate negative.