Praf s-a făcut o mașină care gonea în noaptea de joi spre vineri prin Cluj, cu doi pasageri. Unul a sfârșit între fiarele contorsionate.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 23,30 pe strada Câmpul Pâinii, din Cluj-Napoca.
Din verificările polițiștilor a rezultat că un bărbat de 34 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un BMW înmatriculat în Satu Mare, din cauza vitezei, dar și pentru că băuse înainte, la un moment dat a pierdut controlul asupra autoturismului și s-a izbit violent de un stâlp de beton de pe marginea drumului.
In urma impactului, un bărbat de 37 de ani, tot din Cluj-Napoca, pasager în autoturism, a decedat.
Conducătorul auto a fost rănit grav. El a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. (foto Info Trafic juc. Cluj)
Politistii rutieri au dispus reţinerea pentru 24 de ore a conducătorului auto. În perioada următoare, cel în cauză va fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.


Un cocalar mai putin...bine ca nu au omorat pe cineva nevinovat....cat timp te urci in masina cu un cretin beat iti asumi riscul te a trece pe lumea aialalta!Cand citesc stiri care au in titlu cuvantul BMW stiu sigur ca s-a lasat cu mortaciuni sau macar vreo 3 in spital....Doamne ajuta!