Traficul auto este afectat vineri dimineața pe șoseaua Gherla-Dej, în urma unui accident rutier produs în zona localității Nima, pe raza comunei Mintiu Gherlii.
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla și Detașamentul Huedin au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut în localitatea Nima. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje de Ambulanță.
Trei persoane au fost consultate și au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate. Conform primelor evaluări aceasta, respectiv o femeie și doi bărbați în vârstă de aproximativ 50 de ani, au suferit afecțiuni ușoare.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un conducător auto de 48 de ani, din comuna Mintiu Gherlii, care se deplasa pe DC 173 direcție spre DN1C – la intersecție a intrat în coliziune cu un autoturism care era condus pe DN 1C, din direcția Dej spre Gherla, de o femeie de 54 de ani, din comuna Țaga. A rezultat rănirea celor doi conducători auto și a unui pasager din autoturismul femeii.
Testările celor doi cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.