Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla și a Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit miercuri după-amiază la un accident rutier, petrecut între Gherla și Livada.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, fără ocupanți în acesta.
foto primită de la Sergiu
Trei persoane, dintre care un copil de 4 ani, au primit asistență medicală la fața locului, fiind apoi transportați la spital.
Conform primelor evaluări, aceștia erau în stare de conștiență și erau cooperanți.
Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, pe fondul altor preocupări la volan, conducătoarea auto, o femeie de 31 de ani, din comuna Aluniș, a pierdut controlul volanului.
Testarea pentru alcool a ieșit negativă.