Un accident rutier în care au fost implicate mai multe autovehicule s-a produs miercuri în jurul orei 15.15, la intrare în Gherla, pe strada Clujului.
Din primele informații, în carambol ar fi implicate două autoturisme, dintre care unul înmatriculat în județul Maramureș și un camion, înmatriculat în județul Alba.
La fața locului intervin pompierii, echipaje medicale și poliția.
Traficul auto este perturbat și s-au format cozi de mașini care au ajuns până la Iclod, iar în sensul opus s-au întins pe centura ocolitoare, spre Bunești. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 17.00.
ACTUALIZARE
În accident au fost implicate două autoturisme și un autotren. Nu au existat victime încarcerate.
O femeie de aproximativ 35 de ani a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
foto primită de la Cătălina
Conform primelor cercetări, polițiștii au constatat că un bărbat de 35 de ani, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, care circula din direcția Gherla înspre Cluj-Napoca, nu ar fi păstrat distanța de siguranță în raport cu autoturismul care se afla în fața sa, condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Mintiu Gherlii.
După impact, autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani, a fost proiectat într-un alt autovehicul condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Alba, care circula din direcția Cluj-Napoca înspre Gherla.
În urma evenimentului rutier, o femeie de 35 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 43 de ani, a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Testările cu aparatul etilotest au indicat un rezultate negative.