Sâmbătă în jurul orei 17.30 a fost efectuat un apel de urgență la 112, prin care s-a sesizat producerea unui accident rutier în localitatea Sâmboieni din comuna Sânmărtin.
Din primele verificări, conducătorul unei autoutilitare, în vârstă de 40 de ani, din comuna Sânmărtin, care se deplasa dinspre Fizeșu Gherlii spre Cutca, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus. Acesta era condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Sânmărtin.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a trei persoane, conducătorul autoutilitarei și doi pasageri din autoturism.
Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto de 40 de ani a indicat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

