Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla au intervenit în noaptea de duminică spre luni la un accident rutier petrecut pe raza localității Bunești, în comuna Mintiu Gherlii.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile.
Un bărbat rănit a fost consultat de către echipajul de Ambulanță, ulterior fiind transportat la spital. Conform primei evaluări acesta era conștient și cooperant.
Poliția a fost sesizată despre producerea accidentuui în jurul orei 03.55. Din cercetările efectuate a rezultat că un conducător auto de 59 de ani, din Dej, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând cu autoturismul într-un stâlp de beton.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.