Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă dimineața în jurul orei 8,45 la ieșirea din Gherla spre Cluj, pe strada Clujului, în apropiere de Băița.
La locul evenimentului au intervenit mai multe echipaje medicale, pompierii de la SVSU Gherla, de la Detașamentul din Dej și poliția.
Din primele informații, omul, în calitate de pieton, ar fi fost acroșat de un autovehicul, care s-a izbit de gardul unei case pe marginea drumului. Impactul a fost extrem de violent, iar omul nu a avut nicio șansă.
Matorii au povestit că trupul bărbatului a zburat în aer la aproximativ 20 de metri, peste un gard și a căzut în curtea unei case din apropiere.
La volan se afla un șofer de 36 de ani din Baia Mare, județul Maramureș, care circula cu un autoturism marca BMW dinspre Cluj spre Dej. La un moment dat, pe fondul altor preocupări sau a oboselii, a pătruns pe sensul opus de mers și a accidentat mortal pietonul în vârstă de 79 ani, din Gherla, sat Băița, care se deplasa regulamentar pe trotuarul aferent sensului de mers Gherla spre Cluj-Napoca. Bărbatul tocmai făcuse câteva cumpărături de la un magazin din apropiere și se întorcea spre casă.
Medicul de la ambulanță a declarat la scurt timp decesul omului, care a suferit traumatisme incompatibile cu viața.
În urma accidentului a fost fisurată și o conductă de gaz. A fost necesară intervenția unui echipaj de la Cluj.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili exact cum s-a întâmplat accidentul. În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
video în continuare