hayak cafenea pub club gherla dej cluj fastfood orar program nisip balast mondial gherla materiale de constructie dej cluj telefon pret

lemne de foc vanzare gherla dej clujfeorterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj

asociatia pro vita bucurestimasaj salon gherla farcas simona dej cluj

locuri de munca gherla salon giulia coafor manichiura dej cluj

tren deraiat dej

Tren deraiat la ieșire din Dej spre Cluj – FOTO

Un tren de călători a deraiat duminică, aproape de miezul nopții, la ieșirea din Dej spre Cluj-Napoca.

Din primele informații, este vorba despre trenul accelerat 1765 Iași – Timișoara. Acesta era programat să pornească la ora 23,11 din Dej, trebuia să ajungă la Gherla la ora 23,26 si avea plecare din Cluj-Napoca la ora 0,40.

Cauza incidentului ar fi o supralărgire a șinelor, spun mecanicul de locomotivă și conductorul de tren, citați de Sorin Istrate, jurnalist la Mesagerul. Potrivit acestuia, trenul a deraiat la câteva momente după ce trenul a pornit din stația CFR Dej spre Gherla.

tren deraiat dej cluj

Zeci de călători așteaptă nedumeriți să își continue drumul.

Călătorii din Cluj scriu pe rețelele de socializare că “în gara Cluj-Napoca s-a anunțat o întârziere necunoscută, care va fi anunțată ulterior”.

ACTUALIZARE

CFR Calatori informează că în jurul orei 23.15, trenul InterRegio 1765, Iași – Timișoara, a deraiat înainte de trecerea peste macazele de ieșire din stația Dej Călători. De pe șine a sărit locomotiva și șase vagoane.

Pasagerii și personalul feroviar nu au fost răniți.

Călătorii au fost preluați de un alt tren care a circulat pe celălat fir de cale ferată, după verificarea gabaritului și avizul de liberă trecere al colegilor CFR Infrastructura.

Echipe de intervenție s-au deplasat la fața locului pentru repunerea vagoanelor pe șine și pentru reluarea circulației în condiții de siguranță. Conducerea Sucursalei Regionale Cluj se află, de asemenea, la locul evenimentului și cercetează circumstanțele în care a avut loc deraierea. Măsurile operative au ca principal scop reluarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă.

Călătorii opriți în Dej au fost îmbarcați în două vagoane, atașate la un alt tren. Aceștia au ajuns la Gherla cu o întârziere de aproximativ 2 ore.

Evenimentul nu s-a soldat cu victime. In tren se aflau în jur de 200 de persoane.

Pentru repunerea trenului pe linie se va interveni cu un tren macara de 125 tf și cu un vagon ajutor.

Circulația trenurilor pe relația Dej Călători – Gherla nu a fost afectată, traficul feroviar fiind operațional pe celelalte linii.

foto: Sorin / Facebook

La data de 24 septembrie 2017, ora 23:20, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Cluj, Linia 401, secția de circulație Cluj Napoca – Dej Călători (linie dublă, electrificată) în stația CF Dej Călători, trenul de călători interregio nr. 1765 (remorcat cu locomotiva DA 546, mecanic Popovici Gheorghe în conducere simplificată, Depoul Suceava,) aparţinând operatorului de transport feroviar SNTFC „CFR Călători” SA, care circula pe relația Iași – Timișoara Nord, a deraiat pe linia 2X între macazul nr. 31 și macazul nr. 7 din staţie.

Trenul de călători inter regio nr. 1765 avea asigurat parcurs de ieșire spre stația CF Gherla de la linia 2, firul I de circulaţie astfel:
– locomotiva a deraiat pe partea dreaptă în sensul de mers de osiile 1, 3, 5 și 6 la circa 1 [cm] distanţă de ciuperca șinei;
– primul vagon (de dormit) după locomotivă, nr. 61534431005-2, a deraiat de osiile nr. 1, 2, 3 și 4 în dreapta sensului de mers și de osia nr. 4 în stânga sensului de mers;
– al doilea vagon (clasă) după locomotivă, nr. 50532296044-2, a deraiat de osiile nr. 1, 2, 3 și 4 în dreapta sensului de mers și de osiile 2, 3 și 4 în stânga sensului de mers;
– al treilea vagon (clasă) după locomotivă, nr. 50532076012-5, a deraiat de osiile nr. 1, 3 și 4 în dreapta sensului de mers;
– al patrulea vagon (clasă) după locomotivă, nr. 50533076010-7, a deraiat de osiile nr. 1, 2, 3 și 4 în dreapta sensului de mers și de osiile 2, 3 și 4 în stânga sensului de mers;
– al cincilea vagon (clasă) după locomotivă, nr. 50532076024-0, a deraiat de osiile nr. 1, 3 și 4 în dreapta sensului de mers;
– al șaselea vagon (clasă) după locomotivă, nr. 50532049081-4, a deraiat de osiile nr. 1, 2, 3 și 4 în dreapta sensului de mers.

Trenul a circulat deraiat aproximativ 40 [m].

Nu au fost victime omenești și nici persoane accidentate. Nu au fost pagube la instalațiile căii ferate sau la clădiri.

Circulația trenurilor s-a făcut pe liniile 3 și 4 pe ambele fire de circulație, gabaritul fiind verificat și înscris în registrul de revizie a liniilor și instalațiilor de siguranța circulației la ora 00:25.

Pentru restabilirea circulației s-a solicitat tren macara de 125 [tf] și vagon de ajutor care au plecat din stația CF Cluj Napoca la ora 01:40.

Trenul de călători inter regio nr. 1765 a fost anulat pe distanța Dej Călători – Timișoara Nord. Călătorii au fost preluați până la stația CF Cluj Napoca de trenul inter regio nr. 1406 (Brașov – Budapesta) la care s-au atașat două vagoane în stația CF Dej Călători.

Din stația CF Cluj Napoca a fost introdus în circulație suplimentar trenul inter regio nr. 12056, care a plecat la ora 03:00 spre stația CF Timișoara Nord.

Alte trenuri întârziate: trenul de călători inter regio nr. 1406 a întârziat 16 minute în stația CF Dej Călători în vederea atașării a două vagoane pentru preluarea călătorilor din trenul de călători inter regio nr. 1765.

sus(2)jos(6)
loading...

apartament vanzare nou bloc gherla dej cluj pret telefon serestelylaborator analize medicale medicina muncii oftalmologie permis auto dej cluj telefon

locuri de munca gherla constructii munctiroi dej cluj

Lasă un răspuns