mondial gherla nisip balast sort dej cluj depozit feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj stiri pentru viata ochelari vedere gherla gama optic dej cluj tigla metalica depozit gherla mondial dej cluj cabinet veterinar gherla medic telefon cabinet orl gherla dej cluj locuri de munca gherla ortho medimar incaltaminte
parada ie camasa gherla muzeu

Parada iei şi cămeşii tradiţionale româneşti, cu spectacol folcloric – FOTO

Vineri pe la amiază pe străzile orasului am văzut foarte multă lume îmbrăcată în frumoase costume populare, unele chiar originale, de mult nu purtate. Nu întâmplător! În curtea interioară a Muzeului de Istorie a avut loc prima ediţie a „Paradei iei şi cămeşii tradiţionale româneşti”, o manifestare folclorică deosebit de reuşită, organizată de Primăria Municipiului Gherla, Casa Municipală de Cultură, Biblioteca, Muzeul şi Centrul Turistic recent inaugurat.

În ciuda căldurii, un mare număr de spectatori din oras, dar si din comunele invecinate, Mintiu Gherlii, de exemplu, au participat la această inedită şi originală paradă, onorată de primarul Ioan Neselean şi viceprimarul Iulia Trif.

Am asistat la un program deosebit de bogat, ce a început cu parada splendidelor costume, cu participarea tinerilor ortodocşi A.T.C.O.R., a formaţiei Liceului Tehnologic Gherla şi a talentaţilor copii ai Ansamblului Folcloric „Zestrea”, condus de Constantin Istici. Au fost prezenti si spectatori îmbrăcaţi cu ii şi cămăşi tradiţionale româneşti.

Oaspeţii au avut ocazia să viziteze expoziţia de costume populare din colecţia Muzeului de Istorie şi a meşterilor populari.

O surpriză plăcută au oferit membrii cercului „Atelierul Fanteziei” de la Clubul Copiilor Gherla, coordonati de  profesoara Daniela Katona, prezenţi cu frumoase obiecte de artă populară.

A urmat un spectacol folcloric de înaltă ţinută artistică, susţinut de Ansamblul Folcloric „Zestrea” cu soliştii Larisa Gurzău, Ioana Roman, Antonia Lapohoş, Renata Boca, Ariana Roman, Paul Filip, Ovidiu Mieu, Denisa Rusu, Andreea Tomşa şi Mădălina Tarţa.

galerie foto: imagini de la spectacol

galerie foto gherlaSpectacolul de tradiţii şi obiceiuri populare s-a încheiat cu evoluţia Ansamblului „Valea Someşului”, instructor Ilie Tegean, cu un repertoriu deosebit de bogat şi variat, jocuri populare tradiţionale zonei noastre, aşa cum au fost şi atrăgătoarele costume populare purtate de tinerii formaţiilor respective.

Profesorul si artistul plastic Mircea Pop a fost prezent la această acţiune de popularizare a costumelor româneşti cu lucrări din colecţia Muzeului de xilogravură de la Hăşdate.

Purtătorii celor mai frumoase şi originale iei şi cămeşi populare au fost recompensaţi cu diplome şi premii. Intre ei s-au aflat copii din ansamblul „Dansatorii de pe Somes”, care au prezentat port popular de la Orman, premiat de juriu.

Evenimentul a fost prilej de scoatere la iveala din lada de zestre a bunicilor a costumelor populare de mare valoare, unele unicat.

Un merit incontestabil în organizarea acestei parade revine coordonatorul proiectului de valorificarea tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor populare, Constantin Istici, sprijinit in colectivul de organizare de Monica Pătac de la Centrul Turistic Gherla şi de Cristina Perşa – iubitoare a iei şi cămeşii populare.

Szekely Csaba

sus(9)jos(1)

hayak cafenea pub club gherla dej cluj orar program tractari auto gherla dej cluj telefon laborator analize medicale medicina muncii oftalmologie permis auto dej cluj telefon taxi gherla telefon

Lasă un răspuns