Un incendiu a izbucnit marţi după-amiază în jurul orei 14 la clădirea ANAF – Serviciul Fiscal al Municipiului Gherla din autogară. Focul a cuprins tavanul la ultimul nivel al clădirii, de unde s-a extins la acoperiş.
In urma apelului la 112, au intervenit mai multe echipaje ale pompierilor de la SVSU Gherla şi de la Detaşamentul din Dej.
Câţiva zeci de angajati ai instituţiei aflaţi în incintă au fost evacuaţi de urgenţă, iar pompierii au acţionat cu furtunele cu apă pentru stingerea focului.
Intervenţia a durat aproximativ două ore. A fost afectată de incendiu o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi.
foto primită de la Andrei
Din constatările pompierilor, incendiul s-a declanşat ca urmare a supraîncălzirii unor cabluri care treceau pe lânga o grindă din podul clădirii şi care a luat foc.
Un echipaj de ambulanţă s-a deplasat la locul incendiului, însă nu a fost necesară intervenţia medicilor.
Angajaţi ai companiei de electricitate au sistat alimentarea cu energie electrică în zonă, iar poliţiştii au restricţionat circulaţia autovehiculelor în imediata apropiere.
galerie foto: incendiul văzut de cititori
O angajată a unităţii a fost cea care a observat fumul gros şi a dat alarma. La nivelul de sub acoperiş, unde se aflau serverele uniăţii, angajaţii au încercat pe fugă să acopere birourile, dulapurile şi aparatura cu folii de plastic pentru le proteja în faţa dezastrului.
video, în continuare
Poi te miri ca ia foc casa ? Astia se ascundeau in pod sa traga cate-un cui. Jumate din personalul de la finante fumeaza, da nu vezi niciodata pe nimeni afara in trotuar la tigara. Saaaauuu poate fi blestemul lui Culita !!!
Nu e de mirare atata timp cat statul roman transforma conace tiganesti in sedii de institutii publce, probabil fara a schimba instalatiile .
Lumea îi iubește. Au primit o duzină da like-uri. :D
… ,,Lumea îi iubește”pe cei ce au dat de ştire că ard finanţele…şi ,,Au primit o duzină da like-uri” pentru bucuria adusă …